Prețuri uriașe pe litoral: Taxă de 200 de lei ca să îți pui cearșaful la mal. „Sunt medici şi avocaţi care vor intimitate”

Loc de cearsaf
Info-Sud-Est

Un complex rezidenţial din Năvodari solicită o taxă de 200 de lei pentru amplasarea unui cearşaf la malul mării, tariful fiind mai mare decât cel pentru închirierea a două şezlonguri cu umbrelă în primul rând.

Oficialii complexului susţin că acesta este unul ”exclusivist”, unde rezidenţii sunt în special medici şi avocaţi care vor intimitate. Ei justifică taxa prin dorinţa de a „descuraja comportamentul clienţilor din afara complexului care se aşază cu cearşaful în faţa primului rând de umbrele”.

Turiştii care merg pe plaja din faţa unui complex rezidenţial din Năvodari, la nord de staţiunea Mamaia, sunt întâmpinaţi, în zona dinspre mare, de un afiş care anunţă tarifele pentru închirierea şezlongurilor: 150 de lei pe zi două şezlonguri şi o umbrelă, pe primul rând dinspre apă, tarifele scăzând pe măsură de rândul de şezlonguri este mai depărtat de mal. Cei care vor să stea pe prosop, lângă apă, trebuie să plătească 200 de lei pe zi pentru a putea să pună pe nisip, în faţa primului rând de şezlonguri, un prosop cu dimensiunea de 1,4 pe doi metri, potrivit News.ro.

Într-un mesaj postat pe Facebook duminică seară, după ce măsura luată a provocat reacţii vehemente, reprezentanţii complexului rezidenţial Marina Surf de la nordul staţiunii Mamaia explică faptul că acesta „este un complex rezidenţial exclusivist, unde se pot achiziţiona apartamente doar cu recomandare şi odată cu acceptarea unor reguli clare de conduită şi bună convieţuire în cadrul complexului”.

„Proprietarii apartamentelor sunt în majoritate medici şi avocaţi care apreciază intimitatea în complex. Plaja şi restaurantul complexului sunt destinate exclusiv rezidenţilor şi invitaţilor acestora. Tariful solicitat pentru amplasarea cearşafurilor în alte zone decât cea alocată acestora este menit să descurajeze comportamentul clienţilor din afara complexului care se aşază cu cearşaful în faţa primului rând de umbrele, nu în zona alocată acestora, conform legii”, explică, pe reţeaua de socializare oficialii complexului Marina Surf.

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Potrivit acestora „zona alocată pentru cearşafuri pe plaja Marina Surf este în suprafaţă de 30% din plaja închiriată, conform legii şi este gratuită”.

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului aminteşte că, potrivit Ordinului nr. 1.204 din 26 martie 2010 pentru aprobarea Normelor metodologice privind autorizarea plajelor în scop turistic „suprafaţa sectorului/subsectorului de plajă folosită pentru închirierea şezlongurilor şi umbrelelor în suport fix va fi de maximum 70% din suprafaţa totală închiriată, diferenţa reprezentând-o zona destinată plajei pe nisip. La dimensionare nu se vor lua în calcul spaţiile destinate amplasării altor dotări de pe plajă”.

Acelaşi act normativ prevede obligaţia celui care închiriază sectorul de plajă să se asigure că zona de 30% destinată plajei fără şezlonguri are inclusiv o latură la apă, dar şi că spaţiul pentru şezlonguri şi cel pentru prosoape nu se suprapun.

„Zona destinată plajei pe nisip va fi stabilită în aşa fel încât să nu se suprapună cu zona destinată amplasării şezlongurilor şi va fi încadrată astfel: o latură va reprezenta limita dinspre uscat a plajei, o latură va reprezenta limita dinspre apă a plajei, iar celelalte două laturi vor fi reprezentate de linii imaginare perpendiculare pe limita dinspre apă”, precizează articolul 19 al Ordinului menţionat.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Cercetătorii de la Buzău au creat roșia cherry tricoloră, care crește până la 5 metri. ”Această tomată este prețioasă”
Cercetătorii de la Buzău au creat roșia cherry tricoloră, care crește până la 5 metri. ”Această tomată este prețioasă”

Cercetătorii de la Buzău au creat, după 20 de ani de studii și lucru, roșia cherry tricoloră, pe care au botezat-o ”Rapsodia”. Noul soi de roșie crește până la 5 metri înălțime și este prezentată ca având calități deosebite, care o fac prețioasă.  

Cum a fost prins un polițist de la Combatarea Crimei Organizate Arad cu o avere nejustificată de peste 1,3 milioane lei
Cum a fost prins un polițist de la Combatarea Crimei Organizate Arad cu o avere nejustificată de peste 1,3 milioane lei

Un polițist de la Combaterea Criminalității Organizate Arad a fost prins de ANI cu o avere nejustificată de peste 1,3 milioane de lei. Ofițerul va fi acum anchetat de o comisie specială din cadrul Curții de Apel Timișoara.

 

95 de ani de la nașterea lui Anne Frank. A murit cu doar câteva săptămâni înaintea eliberării lagărului Bergen-Belsen
95 de ani de la nașterea lui Anne Frank. A murit cu doar câteva săptămâni înaintea eliberării lagărului Bergen-Belsen

Anne Frank s-a născut pe 12 iunie 1929, la Frankfurt pe Main, Germania. A fost o evreică al cărei jurnal cu privire la cei doi ani de ascundere a familiei sale în timpul ocupaţiei germane a Ţărilor de Jos a devenit un clasic al literaturii de război.

Recomandări
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu

La trei zile de la alegerile locale din 9 iunie încă se numără voturi, după ce președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a interzis - până la obținerea datelor finale - orice întrerupere a procesului de verificare și centralizare.  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Motivul pentru care INS nu a mai putut anunța azi statisticile legate de salariul mediu pe economie pentru luna aprilie
Motivul pentru care INS nu a mai putut anunța azi statisticile legate de salariul mediu pe economie pentru luna aprilie

Astăzi, 12 iunie, Institutul Național de Statistică ar fi trebuit să anunțe, conform calendarului oficial, statistica legată de starea și de evoluția salariului mediu pe economie la nivelul lunii aprilie. Ieri INS a anunțat că amână datele.