Povestea satului abandonat în totalitate peste noapte, după ce toți locuitorii au primit câte o scrisoare terifiantă

Mynydd Epynt
Shutterstock

Mynydd Epynt, din Țara Galilor, a fost casa a sute de oameni care au îngrijit pământul timp de generații, dar au părăsit zona după ce li s-a spus că va fi utilizată ca bază de antrenament în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Aceasta este povestea satului care a fost abandonat subit peste noapte după ce toți locuitorii au fost informați printr-o scrisoare despre ceea ce avea să se întâmple.

La sfârșitul lui decembrie 1939, locuitorilor li s-a trimis câte un aviz de evacuare și li s-a spus că doar până la sfârșitul lui aprilie 1940 vor sta departe de casele lor, conform Mirror. 

Peste 200 de oameni locuiau în zonă, iar aceștia aveau grijă de 52 de ferme. Dar apoi totul a rămas gol. Casele au fost abandonate, animalele au dispărut și clădirile au fost dărâmate până la urmă.

Aviziele de evacuare au fost trimise, după ce în zonă a venit un ofițer de armată, în septembrie 1939, după izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial. El fusese trimis să cerceteze zona pentru a fi folosită ca teren de antrenament. Bombele începuseră deja să cadă, iar Biroul de Război avea nevoie urgent de teren suplimentar și noi facilități. Așa că, Ministerul britanic al Apărării a decis că tot terenul din regiune este bun pentru asta. Localnicilor li s-a promis că vor fi compensați pentru necazurile lor.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Mulți au crezut că evacuarea va fi temporară, crezând că familiile lor se vor putea întoarce odată ce războiul se va termina. Ba mai mult, unii chiar și-au arat câmpul înainte să plece. Un bărbat mergea zilnic la ferma sa pentru a face focul. A renunțat doar când doi soldați l-au informat că din locuința sa a rămas doar o grămadă de moloz.

Acum, Epynt este acum cunoscut sub numele de Sennybridge Training Area sau SENTA și este una dintre cele mai mari zone de antrenament militar din Marea Britanie.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Un bărbat din Vaslui a încercat să verifice o butelie plină de gaz folosind flacăra deschisă. Ce a urmat
Un bărbat din Vaslui a încercat să verifice o butelie plină de gaz folosind flacăra deschisă. Ce a urmat

Un bărbat în vârstă de 43 de ani a fost rănit, duminică, într-o explozie urmată de incendiu, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui.

Cele două minuni făcute de Carlo Acutis, „influencerul Lui Dumnezeu”. El este primul sfânt din generaţia milenialilor
Cele două minuni făcute de Carlo Acutis, „influencerul Lui Dumnezeu”. El este primul sfânt din generaţia milenialilor

Carlo Acutis este un adolescent care a murit de leucemie în 2006, la vârsta de doar 15 ani.    

Ce a pățit o octogenară care s-a căsătorit cu un bărbat mai tânăr decât ea cu 47 de ani. „Nu m-am așteptat niciodată”
Ce a pățit o octogenară care s-a căsătorit cu un bărbat mai tânăr decât ea cu 47 de ani. „Nu m-am așteptat niciodată”

Iris Jones, o femeie în vârstă de 84 de ani, a vorbit deschis despre capcanele întâlnirilor online, după ce s-a căsătorit cu un bărbat mai tânăr decât ea cu 47 de ani.  

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.