Pepenii de Dăbuleni vor fi mai greu de găsit în vară. Fermierii încep să se reorienteze

×
Codul embed a fost copiat

Dulcele de Dăbuleni va fi mai greu de găsit în această vară. Fermierii și-au făcut calculele și vor să cultive suprafețe mai mici cu pepeni, după ce au văzut că investiția pentru un hectar aproape că s-a dublat, față de anul trecut.

Unii dintre ei au renunțat de tot și au plantat cereale în loc.

În această perioadă, în patria lubenițelor, fermierii plantează semințele pentru răsaduri și își fac socotelile pentru vară. Trag linie și văd că majorarea preţului la energie electrică a marit foarte mult costurile de producţie. Astfel, dacă anul trecut investiția era de 15.000 de lei pentru un hectar de pepeni, anul acesta este de 25.000 de lei. Așa că fermierii din Dăbuleni au fost nevoiți să reducă suprafața cultivată cu pana la o treime.

Pe bănuții cu care înființăm acum un hectar, anul trecut făceam 2 hectare. Sunt terenuri nearate, rămase intacte pentru că nu mai au oamenii posibilitatea să mai pună ca altădată când te uitai numai în lubeniță”, a spus un fermier.

Îngrășămintele s-au scumpit și ele cu 130-150%, folia pentru învelit cu 40%, iar semințele cu 15%. Fermierii care au renunțat definitiv la pepeni cultivă acum cereale. Profitul e mai mic, dar și investiția este la jumătate. În nisipurile de la Dăbuleni puține plante dau rod.

Citește și
fermieri utilaje
Criza forței de muncă se accentuează în agricultură. Femierii nu găsesc muncitori calificați care să opereze utilajele
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

M-am reorientat, normal, pentru că eu băgam bani și abia îi scoteam pe aia și abia câștigam și eu sa zicem 100 de milioane. Mă ocup cu agricultura - grâu și porumb”, a spus un alt fermier.

Puținii producători de pepeni spun că vor fi nevoiţi să dubleze preţurile la vară.

Eu neputând să mă duc pe piață, să îmi scot toate cheltuielile, să am și eu un pic profit trebuie să le dau cu 2 lei, sa nu scadă sub 2 lei...”, a spus un altul.

Oamenii nu mai pot să își permită să pună aceleași suprafețe... pun culturile prășitoare, ori floarea soarelui, ori porumb pe suprafețele care rămân”, a explicat un inginer.

Aproximativ 3500 de hectare cu pepeni au fost cultivate anul trecut în tot județul Dolj, iar 900 de hectare erau numai în Dăbuleni.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Mulți fermieri și-au dezvoltat propriile lanțuri de desfacere. Controlează tot ciclul de producție datorită fondurilor
Mulți fermieri și-au dezvoltat propriile lanțuri de desfacere. Controlează tot ciclul de producție datorită fondurilor

Sătui să-și mai vândă marfa la intermediari, din ce in ce mai mulți fermieri și-au dezvoltat propriile lanțuri de desfacere.

Criza forței de muncă se accentuează în agricultură. Femierii nu găsesc muncitori calificați care să opereze utilajele
Criza forței de muncă se accentuează în agricultură. Femierii nu găsesc muncitori calificați care să opereze utilajele

Deși agricultura evoluează, forța de muncă nu reușește să țină pasul. Femierii au investit tot mai mult în utilaje complexe, însă nu găsesc angajați care să știe să lucreze pe ele.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.