O bucată dintr-un sarcofag din epoca romană, găsită în locuinţa unui constănţean. FOTO

sarcofag
News.ro

O bucată dintr-un sarcofag din epoca romană a fost găsită în locuinţa unui constănţean, specialiştii stabilind că bunul respectiv este evaluat la 2.500 de euro.

 

Potrivit unui comunicat al Poliţiei Judeţene Constanţa, vineri, poliţişti din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale - Compartimentul Protejarea Patrimoniului Cultural Naţional al I. P. J. Constanţa au confiscat de la domiciliul unui bărbat din localitatea Valu lui Traian, un bun cultural susceptibil a face parte din patrimoniul cultural naţional, transmite News.ro.

„În fapt, bunul reprezintă o bucată dintr-un sarcofag de epocă romană, care ar proveni din cetatea Tomis, aflată pe teritoriul municipiului Constanţa, ulterior fiind folosită ca material de construcţie la valul mare de piatră (din apropierea comunei Valu lui Traian)”, se arată în comunicatul IPJ Constanţa.

Sursa citată menţionează că bunul cultural a fost datat de un expert din cadrul Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa ca aparţinând epocii romane (sec. al II/III-lea) şi evaluat la aproximativ 2.500 de euro.

Citește și
Proiectil neexplodat din Al Doilea Război Mondial
Un proiectil din Al Doilea Război Mondial, descoperit pe un șantier de lângă Târgoviște
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Poliţiştii constănţeni continuă cercetările în acest caz, în cadrul unui dosar penal pentru furt calificat de bunuri care fac parte din patrimoniul cultural şi tăinuire.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
O maşină de criptat „Enigma” folosită de nazişti, descoperită de scafandri germani în Marea Baltică
O maşină de criptat „Enigma” folosită de nazişti, descoperită de scafandri germani în Marea Baltică

O maşină de criptat "Enigma", rămasă pe fundul Mării Baltice după Al Doilea Război Mondial, a fost descoperită în noiembrie de scafandri germani, potrivit AFP.

Un proiectil din Al Doilea Război Mondial, descoperit pe un șantier de lângă Târgoviște
Un proiectil din Al Doilea Război Mondial, descoperit pe un șantier de lângă Târgoviște

Un proiectil, cel mai probabil din Al Doilea Război Mondial, a fost descoperit pe un șantier de la marginea orașului Târgoviște.

Peste 50 de bombe din al Doilea Război Mondial au fost descoperite de pompieri în Oradea
Peste 50 de bombe din al Doilea Război Mondial au fost descoperite de pompieri în Oradea

Pompierii au desfăşurat două misiuni de asanare a teritoriului de muniţia rămasă neexplodată, identificând, în Oradea şi Sânmartin, 53 de bombe de artilerie provenite din timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Șapte proiectile din Al Doilea Război Mondial, găsite în sanțuri comunale din Bihor
Șapte proiectile din Al Doilea Război Mondial, găsite în sanțuri comunale din Bihor

Şapte proiectile din Al Doilea Război Mondial au fost găsite în şanţurile unui drum comunal din Bihor.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.