Motivul pentru care un istoric a fost reclamat la poliție de un vecin, în Deva. „Mă voi conforma”

biblioteca
IMAGO

Istoricul şi publicistul Daniel Iancu, din Deva, a fost reclamat de un vecin la asociaţia de locatari că ar avea prea multe cărţi.

 

Unele dintre acestea fiind depozitate pe casa scării şi pe terasa comună a blocului în care locuieşte, bărbatul apreciind însă că volumele, de ordinul miilor, nu au cum să deranjeze pe cineva.

Am auzit despre această reclamaţie verbală de la alţi vecini, pentru că nu există un document scris în acest sens. Toate aceste cărţi nu deranjează pentru că o parte se află pe casa scării, la ultimul etaj, acolo unde se află şi apartamentul meu. Dacă va trebui să le mut de acolo, mă voi conforma şi voi respecta prevederile legale”, a declarat duminică, pentru AGERPRES, Daniel Iancu.

El are acum o colecţie de circa 20.000 de volume, o parte fiind depozitată în biblioteca apartamentului, iar restul pe casa scării sau pe terasa blocului. Numărul cărţilor a fost mult mai mare, însă o parte dintre ele le-a donat, în special cele care nu aveau o temă legată de istorie.

Unele cărţi le-am cumpărat, pe altele le-am primit ca donaţie. De exemplu, am cumpărat biblioteca fostului meu profesor de fizică, circa 10.000 de volume, însă le-am păstrat doar pe cele care au ca tematică istoria, deoarece asta mă pasionează”, a explicat deveanul.

Citește și
Carte
Care au fost cele mai citite cărți din 2023, în România. Preferințele cititorilor diferă în funcție de zona geografică
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Iancu a menţionat că zilele trecute a postat un mesaj pe pagina sa de socializare în care susţinea, mai în glumă, că vecinilor le este teamă că blocul s-ar putea prăbuşi din cauza cărţilor sale, iar de aici subiectul a luat amploare, inclusiv prin comentariile internauţilor.

Daniel Iancu este doctor în istorie şi lucrează la Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva. A absolvit Facultatea de Istorie-Arheologie a Universităţi „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia.

A semnat mai multe volume de istorie şi reportaje, fiind, în acelaşi timp, un pasionat de fotografie. Între cărţile publicate se numără „Historii aleatorii” (Cluj Napoca, 2015), „Sate la marginea lumii. Arhitectură tradiţională din judeţul Hunedoara (Cluj-Napoca, 2015)” sau volumele de reportaje de călătorie „Rătăcit din întâmplare”, „Plecat de acasă” şi „Pierdut prin munţi”.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Ce a apărut în staţia de metrou Piaţa Unirii. Surpriză pentru călători. FOTO
Ce a apărut în staţia de metrou Piaţa Unirii. Surpriză pentru călători. FOTO

Călătorii care tranzitează staţia de metrou Piaţa Unirii vor avea la dispoziţie un raft plin cu cărţi, respectiv un fond de carte iniţial, care va fi pus la dispoziţie de către Biblioteca Metropolitană Bucureşti şi Biblioteca Naţională a României.

Care au fost cele mai citite cărți din 2023, în România. Preferințele cititorilor diferă în funcție de zona geografică
Care au fost cele mai citite cărți din 2023, în România. Preferințele cititorilor diferă în funcție de zona geografică

„Rezerva”, best-seller internațional și cartea de memorii a prințului Harry al Marii Britanii este cel mai bine vândut titlu din 2023, în toate librăriile și târgurile de carte din țara noastră.

„Hoțul de cărți”, varianta Botoșani. Un bărbat a fost filmat în timp ce a furat cărțile unei cafenele
„Hoțul de cărți”, varianta Botoșani. Un bărbat a fost filmat în timp ce a furat cărțile unei cafenele

Setea de cultură l-a împins probabil pe un bărbat din Botoşani să golească raftul de cărţi de pe terasa unei cafenele şi să dispară cu prada.

Cum se joacă Șeptica, cel mai cunoscut joc de cărți în România. Reguli și secrete ale jocului
Cum se joacă Șeptica, cel mai cunoscut joc de cărți în România. Reguli și secrete ale jocului

Șeptica este un joc de cărți foarte cunoscut în România, fiind apreciat de oameni de toate vârstele. Datorită regulilor și modului în care se desfășoară jocul, șeptica are capacitatea de a-ți îmbunătăți memoria și atenția, în timp ce te distrezi.

Cum se joacă poker, cel mai fascinant joc de cărți din lume
Cum se joacă poker, cel mai fascinant joc de cărți din lume

Pokerul este un joc de cărți care implică strategie, abilități matematice, psihologie și noroc. Jucătorii pariază pe valoarea relativă a combinațiilor de cărți pe care le dețin în mână și pe masă.  

Recomandări
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu

La trei zile de la alegerile locale din 9 iunie încă se numără voturi, după ce președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a interzis - până la obținerea datelor finale - orice întrerupere a procesului de verificare și centralizare.  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Motivul pentru care INS nu a mai putut anunța azi statisticile legate de salariul mediu pe economie pentru luna aprilie
Motivul pentru care INS nu a mai putut anunța azi statisticile legate de salariul mediu pe economie pentru luna aprilie

Astăzi, 12 iunie, Institutul Național de Statistică ar fi trebuit să anunțe, conform calendarului oficial, statistica legată de starea și de evoluția salariului mediu pe economie la nivelul lunii aprilie. Ieri INS a anunțat că amână datele.