Ministerul Sănătăţii a distribuit o nouă tranşă de Remdesivir către spitalele care tratează pacienţi cu coronavirus

Remdesivir

Ministerul Sănătăţii anunţă, luni seară, că a distribuit o nouă tranşă de Remdesivir către spitalele care tratează pacienţi cu coronavirus.

Ministerul Sănătăţii continuă aprovizionarea spitalelor cu medicamentele necesare asigurării asistenţei medicale a pacienţilor cu COVID-19”, a transmis, luni seară, Ministerul Sănătăţii, într-un comunicat de presă.

Instituţia a precizat că este vorba despre 2.154 de flacoane de Remdesivir de 100 mg care vor ajunge în 62 spitale din toată ţara pentru tratarea pacienţilor infectaţi cu SARS-Cov-2 cu forme medii de boală.

Criteriile de repartizare ale medicamentului au ţinut cont de necesarul minim de flacoane/pacient tratat şi de numărul pacienţilor internaţi, confirmaţi, în secţii şi în ATI care necesită administrare, conform deciziilor comisiei de specialitate a MS.

 

Citește și
Remdesivir
24.160 de flacoane de Remdesivir vor fi distribuite spitalelor care au solicitat acest medicament
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români
Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
O nouă tranşă de Remdesivir, distribuită de MS în spitalele cu pacienţi bolnavi de Covid-19
O nouă tranşă de Remdesivir, distribuită de MS în spitalele cu pacienţi bolnavi de Covid-19

Ministerul Sănătăţii a anunţat, joi, că a distribuit o nouă tranşă de Remdesivir în unităţile sanitare cu paturi care au în tratament pacienţi infectaţi cu SARS-CoV-2.

24.160 de flacoane de Remdesivir vor fi distribuite spitalelor care au solicitat acest medicament
24.160 de flacoane de Remdesivir vor fi distribuite spitalelor care au solicitat acest medicament

Un număr de 24.160 de flacoane de Remdesivir vor fi distribuite marţi unităţilor sanitare cu paturi care au solicitat acest medicament pentru tratarea pacienţilor cu forme medii de COVID-19, a informat Ministerul Sănătăţii.

Remdesivir confiscat în Columbia, de la o femeie care pretindea că este vaccin împotriva Covid-19
Remdesivir confiscat în Columbia, de la o femeie care pretindea că este vaccin împotriva Covid-19

Autorităţile din Columbia au confiscat 27 de colete cu medicament antiviral remdesivir pe aeroportul din Cucuta, de la o femeie care afirma că este vorba de vaccin împotriva coronaviruslui, au anunţat vineri oficialităţi citate de Reuters.

OMS descurajează folosirea medicamentului Remdesivir pentru pacienţii cu COVID-19
OMS descurajează folosirea medicamentului Remdesivir pentru pacienţii cu COVID-19

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a descurajat vineri utilizarea pentru pacienţii spitalizaţi cu COVID-19 a antiviralului Remdesivir după ce s-a constatat că nu ameliorează starea bolnavilor, relatează EFE, citat de Agerpres.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC
Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC

Rezultatele centralizate până acum de Biroul Electoral Central confirmă că PSD și PNL au adunat împreună 70 la sută dintre voturile pentru primarii și consilierii locali.

Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina
Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina

Rusia a lansat, miercuri dimineaţă, un atac cu rachete şi drone asupra Kievului, informaţiile preliminare arătând că nu au existat răniţi sau pagube în capitala ucraineană, a anunţat armata ucraineană, transmite Reuters.