Meșteșuguri pe care de dispariție. Arta fabricării unui kilt și țesăturile din păr de cal

×
Codul embed a fost copiat

Fabricarea țesăturilor din păr de cal sau a coşurilor din paie sunt meșteșuguri pe cale de dispariție în Marea Britanie.

 

Din păcate, sunt tot mai puţini şi scoţienii care se pricep să realizeze un kilt după metoda tradiţională. Totuși, cei care vor să învețe această îndeletnicire sunt primiți ca ucenici în vechile ateliere.

Un scoţian adevărat poartă un kilt şi un sporran - o pungă din piele, în loc de buzunar. Numai că, în Scoţia, arta creării acestor sacoşe tradiţionale e pe cale de dispariţie. Malcolm Scott e unul dintre cei care încă mai realizează manual asemenea obiecte în atelierul său. A învăţat acest meşteşug de la tatăl său.

Malcolm Rutherford Scott: „Lucrurile se schimbă, nu-i aşa, dar tradiţiile nu se schimbă niciodată.”

Citește și
Sean Diddy
Sean 'Diddy' Combs in kilt la concert. Amuzant sau penibil?
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Pe piaţă ajung pungi din piele fabricate la scară industrială, iar afacerea de familie a lui Scott pierde teren.

Malcolm Rutherford Scott: „Cu siguranţă mă simt pe cale de dispariţie, mă simt ca una din ultimele păsări dodo în momentul ăsta.”

În acest an, Asociaţia Meşteşugarilor din Marea Britanie a mai trecut pe listă 20 de meşteşuguri în pericol să dispară. Printre ele se numără fabricarea ochilor de sticlă sau a barometrelor, dar și fabricarea coșurilor din paie sau a țesăturilor din păr de cal. În Somerset, acesta este ultimul țesător care foloseşte păr de cal.

Anna Smith, managing director at John Boyd Textiles:

„E nevoie de foarte multă îndemânare pentru ceea ce facem aici. Putem spune că e un meşteşug şi un talent, pe cât e o industrie. Avem războaie de ţesut foarte vechi, care datează din 1870. Credem că e foarte important ceea ce facem aici.”

În Scoţia se fac eforturi pentru ca meşteşugul specific acestei ţări să nu fie uitat. Metoda tradiţională de fabricare a unui kilt necesită ani de practică.

Scotclans, Amanda Moffet:

„Mi s-a spus că era mai uşor să devii medic decât să faci kilturi, pentru că pregătirea dura atât de mulţi ani.”

Pentru a da mai departe cunoştinţele sale, Nikki a realizat un... manual.

Nikki Laird, creatoare de kilturi:

„Nu ni s-a spus cum se numeau cusăturile. Ni se arăta doar cum se face şi care era şmecheria care merge acolo, şi această umflătură se pliază acolo.”

În încercarea de a aduce din nou în atenţia tinerilor aceste meserii vechi de secole, meşteşugarii oferă cursuri pentru cei dornici să devină ucenici.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Un nou scandal la Casa Regala a Angliei. Printul Philip fotografiat in kilt, fara lenjerie intima
Un nou scandal la Casa Regala a Angliei. Printul Philip fotografiat in kilt, fara lenjerie intima

Printul Philip, sotul reginei Elizabeth a II-a, a fost surprins intr-o ipostaza stanjenitoare, la Highland Games, un important eveniment sportiv de celebrare a culturii scotiene.

Sean 'Diddy' Combs in kilt la concert. Amuzant sau penibil?
Sean 'Diddy' Combs in kilt la concert. Amuzant sau penibil?

De mult nu mai auzisem nimic de Diddy, dar iata ca artistul a revenit. Sean 'Diddy' pare ca a fost atat de impresionat de scotienii pe care i-a intanit in Glasgow cu ocazia concertului, incat s-a gandit sa le aduca un tribut.

Noul ambasador al Angliei si Irlandei a venit la Cotroceni in
Noul ambasador al Angliei si Irlandei a venit la Cotroceni in "fusta". FOTO

Este vorba de Martin Harris, care a fost desemnat recent ambasador al Marii Britanii si Irlandei de Nord la Bucuresti. El s-a prezentat in fata presedintelui Traian Basescu imbracat in kilt si ...i-a vorbit acestuia in limba romana.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.