Lungul drum spre casă al unei pisici pierdute. După 7 ani de la dispariţia misterioasă, felina şi-a regăsit stăpânii

×
Codul embed a fost copiat

Bucurie mare într-o familie din statul american Florida. După șapte ani în care a fost dată dispărută, pisica familiei a revenit acasă.

De fapt, a fost returnată de câțiva voluntari de la un adăpost, unde felina a ajuns în urmă cu câteva zile.

Așa au aflat oamenii ce s-a întâmplat cu pisica lor în ultimii ani. După ce a dispărut de acasă, a fost găsită de o familie care a decis să o păstreze, fără să mai verifice dacă are sau nu microcip.

Familia respectivă și-a pierdut casa în uraganul Ian, care a lovit Florida în urmă cu câteva săptămâni. Iar pisica a fost dusă un adăpost pentru animale.

Aici, voluntarii i-au descoperit microcipul și au reușit să-i găsească astfel pe adevărații stăpâni.

Citește și
pisica
O pisică a stat aproape cinci zile sub planșeul Podului Izvor din Capitală, după ce fisura prin care intra a fost reparată
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Povestea unei pisici fără organe sexuale. Cum au descoperit medicii veterinari anomalia
Povestea unei pisici fără organe sexuale. Cum au descoperit medicii veterinari anomalia

Veterinarii de la o organizație britanică de protecție a animalelor au fost uimiți de o pisică în vârstă de 15 săptămâni. Animalul găsit și adus la adăpostul pentru pisici din Warrington nu are organe sexuale, din cauza unei anomalii de dezvoltare.

 

O pisică a stat aproape cinci zile sub planșeul Podului Izvor din Capitală, după ce fisura prin care intra a fost reparată
O pisică a stat aproape cinci zile sub planșeul Podului Izvor din Capitală, după ce fisura prin care intra a fost reparată

O pisică a fost salvată de Poliția Locală a Municipiului București după aproape cinci zile de captivitate sub planșeul Podului Izvor din Capitală, anunță insituția.

Momentul în care o pisică dispărută se întoarce acasă și sună la sonerie. Imaginile s-au viralizat. VIDEO
Momentul în care o pisică dispărută se întoarce acasă și sună la sonerie. Imaginile s-au viralizat. VIDEO

Camerele de supraveghere ale unei familii din New York au înregistrat momentul în care pisica lor, care lipsea de patru zile, s-a întors acasă și a sunat la sonerie pentru a fi lăsată înăuntru.

Un veteran a încercat să salveze o pisică și a avut parte de o „ambuscadă pufoasă” | VIDEO
Un veteran a încercat să salveze o pisică și a avut parte de o „ambuscadă pufoasă” | VIDEO

Un cetățean american s-a oprit să salveze un pisoi de pe marginea drumului și a fost imediat înconjurat de o mulțime de alte pisicuțe.  

O pisică a salvat viața unei femei care dormea. Ce s-a întâmplat
O pisică a salvat viața unei femei care dormea. Ce s-a întâmplat

O pisică a devenit erou, după ce a salvat viața stăpânei sale trezind-o chiar în timp ce avea atac de cord.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.