Ion Clămparu a devenit poet. Celebrul traficant de carne vie este autor într-un volum lansat la Penitenciarul Aiud

Ion Clamparu

Ion Clămparu s-a apucat de scris poezii, din spatele gratiilor. Celebrul proxenet internațional apare într-un volum semnat de oameni de cultură din Aiud, poliţişti de penitenciar, cât şi alți deţinuţi.

Volumul de poezii, în care apare ca autor și Ion Clămparu, cuprinde poeme, eseuri, grafică şi fotografie, și a fost lansat în cadrul evenimentelor dedicate Zilei Culturii Naţionale. Alături de celebrul Ion Clămparu, supranumit și Cap de Porc, mai semnează și Rareș Vladimir Ghenoiu, fost membru al unei grupări care falsifica cărți de identitate și permise de conducere, precum și Ion Dăneasă, condamnat la 27 de ani de închisoare, în 2010, pentru o dublă crimă, arată „Adevărul”.

Evenimentele dedicate Zilei Culturii Naţionale vor fi deschise vineri, 13 ianuarie, de la ora 10.00, la Centrul Cultural Castel Sâncrai, unde va avea loc lansarea cărţii 'Liter-Art, Penitenciarul Aiud', ediţia 2022 (Editura Napoca Star, Cluj Napoca, 2022), un proiect al Centrului Multicultural 'Liviu Rebreanu' Aiud - Direcţie Municipală de Cultură şi al Penitenciarului Aiud - Serviciul educaţie şi asistenţă psihosocială, în parteneriat cu Asociaţia Pakiv Alba Iulia”, anunța Centrul Multicultural „Liviu Rebreanu” Aiud.

Lucrarea a fost realizată Penitenciarul Aiud, în anul 2022. La eveniment, publicul a asistat şi la un recital de muzică, susţinut de Marius Moga pe versuri de Mihai Eminescu şi Lucian Blaga. Ion Clămparu nu a fost adus la manifestarea artistică, el fiind închis în regim de maximă siguranță.

Ion Clămparu, supranumit și Cap de Porc, considerat unul dintre cei mai periculoşi traficanţi de carne vie din Europa. El a fost condamnat în 2017, de magistrații Curții de Apel Alba Iulia, la 25 de ani de închisoare, în urma contopirii pedepselor aplicate acestuia în trei ţări - România, Spania şi Italia.

Citește și
Marius Craciun zis Striparul
Marius Craciun zis ”Stripăru”, locotenent al interlopului Ion Clamparu, condamnat la 8 ani de inchisoare
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Instanta spaniola i-a dat 20 de ani, insa interlopul Ion
Instanta spaniola i-a dat 20 de ani, insa interlopul Ion "Clamparu" cere clementa in Romania. Cum se apara "cap de porc"

Temutul interlop Ion Clamparu cere clementa judecatorilor instantei supreme si isi doreste miscosarea pedepsei primite in Spania: 20 de ani de inchisoare pentru proxenetism.

Marius Craciun zis ”Stripăru”, locotenent al interlopului Ion Clamparu, condamnat la 8 ani de inchisoare
Marius Craciun zis ”Stripăru”, locotenent al interlopului Ion Clamparu, condamnat la 8 ani de inchisoare

Unul dintre ”locotenentii” interlopului Ion Clamparu, Marius Craciun, zis ”Striparu”, a fost condamnat de Tribunalul Alba la 8 ani de inchisoare.

Cel mai mare traficant de femei din lume s-a intors in Romania. Teroarea la care erau supuse victimele de catre
Cel mai mare traficant de femei din lume s-a intors in Romania. Teroarea la care erau supuse victimele de catre "Cap de Porc"

Ion Clamparu, unul dintre cei mai periculosi infractori romani, considerat de spanioli cel mai mare traficant de femei, a fost adus in tara.

Clamparu, cel mai mare traficant de femei din lume, in fata judecatorilor. Ce a declarat presei
Clamparu, cel mai mare traficant de femei din lume, in fata judecatorilor. Ce a declarat presei

A inceput procesul lui Ion Clamparu, unul dintre cei mai temuti traficanti de carne vie. Mafiotul, supranumit "Cap de Porc", a ajuns marti in catuse in fata judecatorilor "Tribunalului Provincial'' din Madrid.

Cel mai cautat fugar. Cum si-a construit Ion Clamparu, alias
Cel mai cautat fugar. Cum si-a construit Ion Clamparu, alias "Cap de Porc", imperiul de milioane

Autoritatile spaniole au grija sa stranga cat mai tare latul in jurul lui Ion Clamparu, supranumit sugestiv Cap de Porc. Pe temutul interlop roman il asteapta un proces care l-ar putea costa libertatea pentru tot restul vietii.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.