În față casă, din spate bloc. Cum a reușit un clujean să facă 6 etaje dintr-unul, fără să înalțe imobilul

Din față casă, din spate bloc. Cum a reușit un clujean să facă 6 etaje dintr-unul, fără să înalțe imobilul
Ziua de Cluj

Un clujean a reușit să transforme o casă care din stradă are un singur etaj într-un bloc cu 6 nivele, prin construirea în spatele imobilului a mai multor demisoluri, unul peste altul.

 

Clujeanul a dat dovadă de o ingeniozitate ieșită din comun, reușind să transforme o casă aparent normală, cu un singur etaj la vedere din stradă, într-un bloc cu șase nivele, scrie Ziua de Cluj.

Proprietarul a construit nu mai puțin de șase demisoluri, unul peste altul, în spatele clădirii, fără a mai ridica imobilul propriu-zis, respectând astfel autorizația de costruire.

Citește și
fotografie tornade america
O fotografie a fost găsită la peste 200 de kilometri distanță de adresa proprietarei, după tornadele devastatoare din SUA
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

”Așa arată acum blocul deghizat în casă de pe Cetățuie, văzut din ambele părți. Din stradă pare un amărât de P+E+M, dar din partea cealaltă mai sunt 6 (șase) niveluri de demisol. Atât de multe demisoluri sunt încât inițial m-am gândit că poate sunt unul lângă altul, nu unul peste altul. Dex-ul zice că demisolul este parte a unei clădiri situată pe jumătate sub nivelul solului, deci proiectanții au reușit să poziționeze 6 niveluri jumătate în pământ, jumătate afară. Iar primăria a zis că e in regulă”, arată un clujean pe Facebook.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Ministerul Mediului: Programul Casa Verde Fotovoltaice începe pe 22 decembrie. Statul finanțează 90% din proiect
Ministerul Mediului: Programul Casa Verde Fotovoltaice începe pe 22 decembrie. Statul finanțează 90% din proiect

Persoanele fizice interesate să se înscrie în Programul Casa Verde Fotovoltaice se pot adresa instalatorilor validaţi în vederea înscrierii în program, începând cu data de 22 decembrie, a anunţat Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP).

O fotografie a fost găsită la peste 200 de kilometri distanță de adresa proprietarei, după tornadele devastatoare din SUA
O fotografie a fost găsită la peste 200 de kilometri distanță de adresa proprietarei, după tornadele devastatoare din SUA

O fotografie a fost gasită la 209 kilometri distanță de casa proprietarei, după tornadele devastatoare care au lovit recent America.

Generalul care a furat 180.000 de euro din banii spionilor militari ca să-și ia o vilă, condamnat cu suspendare.
Generalul care a furat 180.000 de euro din banii spionilor militari ca să-și ia o vilă, condamnat cu suspendare.

Fostul adjunct al serviciului de informații al Armatei, care a furat 180.000 de banii direcției pentru a-și cumpăra o casă, a fost condamnat la închisoare cu suspendare. Generalul va face muncă în folosul comunității la primăria sau școala din Cornetu.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.