Fructe pe alese, direct din pom! Mulți dintre cei care vor să cumpere mere nu se mai duc în piețe, ci în livadă

×
Codul embed a fost copiat

Fructe pe alese, direct din pom! Mulți dintre cei care vor să cumpere mere nu se mai duc în piețe, ci în livadă.

Mirosul fructelor, aerul curat și atmosfera veselă fac ziua de neuitat. Și agricultorii sunt avantajați, pentru că vânzarea direct din livadă reduce substanțial costurile.

O familie a bătut drumul de la Sibiu până în comuna Doștat, din Alba, ca să strângă cele mai bune mere pentru iarnă. În acelaşi timp, se bucură de natură.

Fructele se păstrează cel mai bine în pivniţe. Chiar şi câteva luni.

Cei care au mai venit la cules și-au adus acum și rudele.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Producția a fost bună anul acesta, așa că oamenii au de unde alege. Pomii se întind pe mai bine de 2 hectare, iar merele - din 12 soiuri - sunt mari și gustoase.

Unii clienți aleg să transforme fructele în sucuri, la fabrică din localitate. kilogram de mere culese de clienţi se vinde cu 3 lei.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Cele două minuni făcute de Carlo Acutis, „influencerul Lui Dumnezeu”. El este primul sfânt din generaţia milenialilor
Cele două minuni făcute de Carlo Acutis, „influencerul Lui Dumnezeu”. El este primul sfânt din generaţia milenialilor

Carlo Acutis este un adolescent care a murit de leucemie în 2006, la vârsta de doar 15 ani.    

Ce a pățit o octogenară care s-a căsătorit cu un bărbat mai tânăr decât ea cu 47 de ani. „Nu m-am așteptat niciodată”
Ce a pățit o octogenară care s-a căsătorit cu un bărbat mai tânăr decât ea cu 47 de ani. „Nu m-am așteptat niciodată”

Iris Jones, o femeie în vârstă de 84 de ani, a vorbit deschis despre capcanele întâlnirilor online, după ce s-a căsătorit cu un bărbat mai tânăr decât ea cu 47 de ani.  

Topul orașelor cu cea mai bună mâncare din lume în 2024. Primul loc, ocupat de o destinație preferată de români
Topul orașelor cu cea mai bună mâncare din lume în 2024. Primul loc, ocupat de o destinație preferată de români

Mulți turiști aleg un city break în funcție de oferta culturală a destinației, selectând cele mai bune muzee și galerii de artă pe care să le viziteze.

 

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.