Expoziție inedită de benzi desenate. Câțiva tineri din Cluj au scos astfel în evidență problemele societății

×
Codul embed a fost copiat

Inspirați încă din copilărie de celebrele benzi desenate, câțiva tineri artiști de la Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca au creat o colecție proprie, cu peste 500 de exemplare, pe care au expus-o publicului.

Lucrările studenților scot în evidență problemele cu care societatea s-a confruntat în ultima vreme și explorează viitorul urban prin inovare.

Lucrările tinerilor artiști au fost prezentate publicului într-o formă inedită. Cei care au trecut pragul expoziției au putut vedea benzile desenate printr-un labirint, ca o poveste. Printre creatori l-am găsit și pe Ștefan, care a redat prin desene începutului pandemiei.

„Lucrările de aici sunt o documentare în Italia în timpul pandemiei. Am urmărit ce se întâmpla pe balcoanele oamenilor în perioada de lockdown și mereu era amuzant că auzeai oameni care strigă unul la altul de la un balcon ca să comunice și am încercat cumva să surprind cum își petreceau timpul”, a spus Ștefan Sebastian.

Chiar dacă astfel de expoziții nu sunt atât de populare la noi, cei care s-au hotărât să se bucure de acest tip de artă nu au regretat.

Citește și
radio galenă
De la 15 kilograme, radiourile au ajuns să cântărească câteva grame. Cum arăta unul cu galenă din 1920
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Este foarte copilăroasă și desenele sunt foarte bine făcute. Se vede că sunt oameni care au lucrat din greu și le place ce fac”, a spus un vizitator.

Pe lângă vizionarea expoziției, vizitatorii au șansa de a crea primele lor benzi desenate într-un colț special amenajat, sub îndrumarea organizatorilor. Cei mici au fost încântaţi.

Expoziția are ca miză implicarea publicului și a fost gândită chiar în acești termeni. Avem un labirint pe care îl putem parcurge și să putem afla câteva dintre conceptele care ar putea să ne preocupe”, a spus Anamaria Tomiuc, organizator.

Expoziția de benzi desenate de la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca va fi deschisă publicului până pe 25 martie.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Premieră la Cluj Napoca. O expoziție inedită de tarantule, pornită chiar dintr-o fobie
Premieră la Cluj Napoca. O expoziție inedită de tarantule, pornită chiar dintr-o fobie

Într-un mall din Cluj-Napoca are loc în aceste zile o inedită expoziție de... tarantule, unde 36 de specii din toată lumea pot fi admirate de curioși.

De la 15 kilograme, radiourile au ajuns să cântărească câteva grame. Cum arăta unul cu galenă din 1920
De la 15 kilograme, radiourile au ajuns să cântărească câteva grame. Cum arăta unul cu galenă din 1920

Pe vremuri cântăreau chiar 15 kilograme și erau nelipsite din casele celor cu dare de mână. Acum pot avea câteva grame, dar sunt din ce în ce mai rare.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.