Doi soți din Maramureș, cercetați penal după ce au furat doi căței dintr-un adăpost

×
Codul embed a fost copiat

Un cuplu din Maramureș s-a ales cu dosar penal pentru furt după ce, în toiul nopții, cei doi soți s-au furișat în adăpostul public de animale și au furat doi câini.

Au fost însă surprinși de camerele de supraveghere, iar polițiștii le-au dat rapid de urmă.

Inițial, cei doi soți, în vârstă de 39, respectiv 43 ani, au ajuns la adăpost cu intenția de a adopta un animal de companie. După o scurtă plimbare printre cuști, au văzut doi cățeluși pe care și-au propus să îi ia acasă.

Dar angajații centrului le-au spus că exact acei pui sunt rezervați și trebuie să ajungă la o familie din Germania.

Familia respectivă nu a mai vrut să aleagă alți căței și după câteva ore au revenit și - profitând de neatenția angajaților - s-au strecurat și au furat animalele râvnite.

Citește și
catzei
Câini adoptați după ce poveștile lor impresionante au fost făcute cunoscute prin intermediul unor pagini speciale
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Cum totul a fost surprins de camerele instalate în zonă, iar cei doi au acum dosar penal pentru furt calificat. Câinii au fost recuperați, au fost aduși la adăpost și în curând vor ajunge în Germania.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Străinii adoptă tot mai multe animale de companie din România: Este Calu din Pistruiatul. E o iubăreață și o deșteaptă
Străinii adoptă tot mai multe animale de companie din România: Este Calu din Pistruiatul. E o iubăreață și o deșteaptă

De doi ani de când viețile noastre au fost date peste cap oamenii din toată lumea și-au dorit să aibă aproape un suflet care să îi iubească necondiționat. Numai din România au plecat mii de căței în Anglia, Belgia, Elveția sau Germania.

Câini adoptați după ce poveștile lor impresionante au fost făcute cunoscute prin intermediul unor pagini speciale
Câini adoptați după ce poveștile lor impresionante au fost făcute cunoscute prin intermediul unor pagini speciale

Adăposturile pentru câini fac față cu greu avalanșei de blănoși lăsăți în voia sorții de stăpâni. Așa că au început să-și promoveze rezidenții într-un mod diferit.

O mulțime de căței au fost adoptați pe timp de pandemie. La ce soluție au apelat stăpânii care se întorc la birou
O mulțime de căței au fost adoptați pe timp de pandemie. La ce soluție au apelat stăpânii care se întorc la birou

În timpul pandemiei, mulți oameni au adoptat un cățel, ca să le țină de urât. Mai ales că lucrat cu lunile de acasă.

Recomandări
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Radu Mihaiu va depune plângere penală împotriva Biroului electoral de sector. El acuză dispariţia a 1.800 de buletine
Radu Mihaiu va depune plângere penală împotriva Biroului electoral de sector. El acuză dispariţia a 1.800 de buletine

Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, anunţă că va depune plângere penală împotriva reprezentantului PSD din Biroul electoral de sector, pe care îl acuză că instigă la fraudă electorală.

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie.