Capsulă a timpului, veche de peste 100 de ani, descoperită în peretele unei foste școli din Arad

×
Codul embed a fost copiat

Descoperire inedită la prima școală evreiască din Transilvania în județul Arad. Muncitorii au găsit o capsulă a timpului, veche de mai bine de 100 de ani.

Documentul, încorporat în perete, într-un cilindru de zinc și scris cu o caligrafie impecabilă, are o deosebită valoare pentru istoria acelor vremuri.

„A fost necesar să dăm tencuiala jos și aici am găsit patru cărămizi care nu erau tencuite. Muncitorii le-au scos și au găsit acolo un cilindru din zinc”, a spus un reprezentant al firmei de construcții.

Manuscrisul a fost găsit întâmplător de muncitorii care se ocupă de renovarea școlii situate chiar în centrul vechi al Aradului.

„În el era un recipient din sticlă și se vedea clar un manuscris. Nu am mai desfăcut manuscrisul pentru că nu era treaba noastră”, a spus constructorul.

Citește și
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Documentul, scris de mână pe o hârtie scumpă, are o lungime de 4 metri și conține date importante legate de istoria zonei, din mijlocul secolului 19.

Sorin Bulboacă, directorul Complexului Muzeal Arad: „Documentul intitulat capsulă timpului este realizat în 16 aprilie 1905 și reprezintă un scurt istoric al școli evreiești de băieți care s-a construit prin donații generoase. Documentul are o valoare excepțional istoria comunități evreiești din Arad”.

Hârtia a fost introdusă într-o eprubetă de sticlă, iar apoi într-un cilindru de zinc și așa s-a păstrat intactă până în zilele noastre. Acum se află la muzeul din Arad, iar cei interesați pot să vadă documentul jumătate de ora pe zi, după ce depun o cerere. Acesta este păstrat în condiții speciale.

Adrian Simon, directorul Direcției de Cultură și patrimoniu Arad: „Aceste capsule încep să apară la sfârșitul secolului 19 - începutul sec 20, probabil cu intenția de a rămâne peste timp date istorice despre respectiva clădire”.

Clădirea unde a fost găsit manuscrisul a fost construită în anul 1832, iar acum se află în proprietatea unei universități din Arad.

 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Şaptesprezece pistoale, fără serie şi fără muniţie, găsite într-un camion care încerca să intre în România
Şaptesprezece pistoale, fără serie şi fără muniţie, găsite într-un camion care încerca să intre în România

Şaptesprezece pistoale de calibrul 9 milimetri, fără serie şi fără muniţie, au descoperite într-un camion care încerca să intre în ţară pe la Calafat. Şoferul, cetăţean străin, nu a putut prezenta documente pentru arme şi a fost reţinut.

VOYO ți-a pregătit trei filme de excepție. Intră acum în cont și află ce poți viziona săptămâna aceasta
VOYO ți-a pregătit trei filme de excepție. Intră acum în cont și află ce poți viziona săptămâna aceasta

Trei filme de excepție sunt săptămâna aceasta disponibile pe VOYO. Intră chiar acum și urmărește Darkness of Man (2024), Knives Out (2019) și Jexi (2019).

Gheretele de la Aeroportul Otopeni cu sandvișuri de 55 de lei, închise de ANPC. Prețuri colosale, cu jeg inclus
Gheretele de la Aeroportul Otopeni cu sandvișuri de 55 de lei, închise de ANPC. Prețuri colosale, cu jeg inclus

ANPC a închis 11 puncte de lucru și a dat amenzi de peste 367.000 de lei printre gheretele nou-deschise de pe Aeroportul Otopeni, care vindeau sandvișuri cu 55 de lei și merdeneaua cu 20 de lei. În ciuda prețurilor uriașe, acestea erau pline de jeg.  

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă