Dansul la bară a devenit sport oficial și în România. ”Au existat prejudecăți la început”

×
Codul embed a fost copiat

Dansul la bară este de acum sport oficial și la noi în țară. Pole dance este recunoscut de ministerul de resort ca noua ramură sportivă, alături de padel.  

Sportul la bară care necesită forță, echilibru și flexibilitate se practică în toată lumea în cadrul unor campionate internaționale și mondiale, unde au participat inclusiv români.

Diana are 23 de ani și este campioană națională la dans la bară.

Diana: ”Au existat prejudecăți la început, când m-am apucat toată lumea privea așa ca pe . . . ”a, ce sport e ăsta, chiar e sport?”. Și după ce am participat la campionat și au văzut oamenii la ce nivel ajunge tipul ăsta de sport, au început să mă felicite. Un mod de a-ți depăși oarecum limitele, adică dacă până atunci te antrenai o dată, de două ori pe săptămână, acum 4-5 ori pe săptămână și îți cam pune puțin corpul sub presiune”.

Acest sport este practicat atât de femei, cât și de bărbați, din toate categoriile de vârstă.

Citește și
Dans
Belgienii au inlocuit mersul la sala cu dansul la bara. "E un sport la fel ca gimnastica. Ar putea fi disciplina olimpica"
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Eliza Râmniceanu, instructor pole art: ”Este pentru orice vârstă, se pot înscrie și copii, avem grupa de pole kids și grupa de adulți până la 50 plus. Un lucru fascinant al acestei discipline e că noi îmbinăm elemenente sportive și cu dificultate mare cu partea artistică și emoțională. Cursurile sunt destul de solicitante, nu necesită condiție fizică când te apuci, ea se construiește ușor, gradat, prin mișcările pe care le facem și se lucrează întreaga musculatură a corpului”.

România are 12 sportivi calificați la mondialele de dans la bară

Deși dansul la bară nu era recunoscut de Ministerul Sportului ca ramură sportivă oficială, de câțiva ani există Federația Română Pole Fitness Sport, organizație care s-a ocupat de pregătirea sportivilor români pentru campionatele internaționale de dans la bară.

Sabina Petcu, vicepreședinte Federația Română Pole Fitness Sport: ”Avem și arbitri locali cu certificare internațională și au activitate inclusiv la campionate mondiale. Am avut în fiecare an sportivi calificați în urma campionatelor naționale, în primul an am avut un sportiv, în anul următor 10 sportivi, dintre care 2 sportivi ai anului și 2 cu medalii de bronz și argint, anul acesta avem 12 sportivi calificați”.

Pe langa pole dance, ministerul de resort a recunoscut oficial ca sport și padel. Acesta se joacă în echipe de câte două persoane pe un teren asemănător celui de tenis.

 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Roboţi care dansează la bară, într-un club de striptease din Franţa. Ce spun dansatoarele
Roboţi care dansează la bară, într-un club de striptease din Franţa. Ce spun dansatoarele

Doi roboţi care sunt capabili să execute numere de dans la bară vor debuta săptămâna viitoare într-un club de striptease din Nantes, un oraş din vestul Franţei, informează Reuters, conform Agerpres.

Belgienii au inlocuit mersul la sala cu dansul la bara.
Belgienii au inlocuit mersul la sala cu dansul la bara. "E un sport la fel ca gimnastica. Ar putea fi disciplina olimpica"

Dansul la bara, candva hulit, e o forma tot mai populara de fitness. In Belgia, de pilda, salile de dans au clienti de toate varstele, care viseaza la muschi frumos sculptati si la flexibilitate.

Un dans la bara s-a transformat intr-un incident jenant pentru o tanara din Marea Britanie. Ce s-a intamplat pe scena. VIDEO
Un dans la bara s-a transformat intr-un incident jenant pentru o tanara din Marea Britanie. Ce s-a intamplat pe scena. VIDEO

Un club din orasul britanic Gloucester a devenit scena unui incident jenant, care a ajuns direct pe Twitter. Tanara Emma Holly Morgan a incercat sa isi impresioneze admiratorii cu miscarile sale unduitoare, dar a avut parte de un accident nefericit.

A participat la un concurs de dans la bara, desi este insarcinata in 7 luni si jumatate. Momentul cu care a impresionat VIDEO
A participat la un concurs de dans la bara, desi este insarcinata in 7 luni si jumatate. Momentul cu care a impresionat VIDEO

O tanara a reusit sa impresioneze pe toata lumea la o competitie de dans la bara. Desi este insarcina in sapte luni si jumatate, aceasta nu a avut nicio ezitare sa se urce pe bara si sa faca un numat de exceptie.

"Dansatoarea XXL". Are 97 de kilograme si miscari de balerina. Emma a facut show la bara, "La Maruta"

Emma Haslam o'Toole a devenit cunoscuta gratie show-ului "Britain's Got Talent", unde a participat cu un numar de dans la bara, in ciuda faptului ca nu are un fizic de balerina.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă