Cum se distrează părinții și copiii din marile orașe. Activități pentru cei mici, în centrul Bucureștiului

×
Codul embed a fost copiat

Pentru copiii care au rămas acasă, deocamdată, în vacanţa de vară, marile oraşe pun la dispoziţia familiilor tot felul de activităţi pentru cei mici, de cele mai multe ori împreună cu părinţii.

De exemplu, în cafenele sau la terase, artiştii independenţi propun evenimente care să-i atragă pe copii, să-i pună în mişcare sau să le stimuleze creativitatea şi bucuria jocului.

O terasă din centrul Bucureştiului a răsunat de râsete de copii toată dimineaţa. Zeci de familii au ieşit cu puştii la un spectacol cu teatru de păpuşi, în aer liber.

Mamă: „Nu am mai fost de foarte mult timp”.
Reporter: „Cum e pentru dumneavostra şi pentru ei?”
Mamă: „Pentru noi a fost relaxant, am putut să bem și lor cred că le-a plăcut, sigur!”

Actorii s-au bucurat de aplauzele celor mici. După mai bine de un an de pauză, şi-au reluat activitatea şi îşi doresc şi ei să revină, ușor-ușor, la normalitate.

Citește și
O asociație din Maramureș duce în tabără copii merituoși, dar sărmani, care au văzut marea doar în poze
O asociație din Maramureș duce în tabără copii merituoși, dar sărmani, care au văzut marea doar în poze
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Cristian Mitescu, regizolul spectacolului: „Ooo! Vine ca o bulă de oxigen, ca o bulă de aer pentru toată lumea, cred că şi pentru noi şi pentru spectatori. Actori nejucaţi de un an de zile, încercam să revenim la normal”.

Cei care s-au ferit de căldură au ales evenimentele organizate în cafenele pentru astfel de ieşiri în familie.

Mamă: „Este un spaţiu mai intim, mai liniştit şi el nu are o vârstă foarte mare, are nevoie de un spaţiu mai mic”.

Adrian Olteanu, director de marketing al unei companii: „Avem foarte mulţi părinţi care vin cu cei mici, se plimbă pe la zona de jocuri sau zona de puzzle-uri, părinţii citesc o carte, copiii se joacă, iar după aceea vin aici, sus, la artişti, pentru diferite evenimente”.

În schimb, cei care au căutat spetacole de seară au mers la concerte şi show-uri de stand-up comedy.

Astfel de evenimente se organizează la fiecare sfârşit de săptămâna. Unele sunt cu intrare liberă. Iar acolo unde există taxă, banii acordaţi artiştilor sunt în jur de 25 de lei de spectator.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Peste 100 de copii s-au războit cu apă în parcul botanic din Timișoara
Peste 100 de copii s-au războit cu apă în parcul botanic din Timișoara

Canicula i-a scos la joacă pe copiii din Timișoara, care s-au războit cu pistoale și sticle umplute cu apă în parcul botanic din centrul orașului.

O asociație din Maramureș duce în tabără copii merituoși, dar sărmani, care au văzut marea doar în poze
O asociație din Maramureș duce în tabără copii merituoși, dar sărmani, care au văzut marea doar în poze

Pentru mulți copii de la sat vacanța de vară înseamnă muncă în gospodărie, cot la cot cu părinții.

Școlile de vară, alternativă pentru timpul petrecut de copii cu bunicii. Care sunt costurile
Școlile de vară, alternativă pentru timpul petrecut de copii cu bunicii. Care sunt costurile

Și copiii au intrat în vacanță, iar părinții se întreabă unde îi lasă, cât timp sunt ei la serviciu.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.