Cea mai veche piramidă din lume, redeschisă turiştilor după ani de zile. Ce ascunde

×
Codul embed a fost copiat

Cea mai veche piramidă din lume, care poate fi din nou vizitată. Este vorba despre Piramida în Trepte a faraonului Djoser, construită în urmă cu aproape cinci milenii în apropiere de actuala capitală Cairo.

În ultimii ani, uriaşa construcţie a fost într-un proces extins de restaurare.

După aproape 14 ani, turiștii pășesc din nou prin tunelurile sacre ale piramidei în trepte de la Sakkara . Uriaşa construcţie a fost ridicată în urmă cu mai bine de 4.600 de ani de marele preot Imhotep, drept loc de veci pentru faraonul Djoser. Este considerată cea mai veche piramidă din lume şi se află în centrul unui complex monumental cu structuri ceremoniale, temple şi decoraţiuni din piatră. Piramida ascunde un mormânt aflat pe fundul unui puţ adânc de nu mai ouţin de 28 de metri.

Khaled el-Anany, ministrul egiptean al Antichităților: "Acesta este un sit arheologic foarte important, ne aflăm acum în complexul mortuar al faraonului Djoser. De ce este important? Pentru că este cea mai veche construcţie din piatră tăiată din lume, nu doar din Egipt."

Autorităţile speră ca redeschiderea piramidei să contribuie la creşterea numărului de turişti care vizitează monumentele faraonilor. Turismul încă suferă după violențele din 2011, care au dus la prăbuşirea regimului Mubarak.

Citește și
asteroid
Un asteroid de dimensiunea Marii Piramide din Giza a trecut pe lângă Pământ
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Mostafa Madbouly, premierul Egiptului: "Acest proiect uriaş de restaurare, în faţa căruia ne aflăm acum, a început în 2006. Sunt aproape 14 ani de când au început lucrările de restaurare la acest monument, lucrări care au costat statul aproape 7 milioane de dolari."

Pe acelaşi platou au fost construite alte cel puţin zece piramide, alături de sute de morminte ale unor oficiali din Egiptul Antic, multe dintre ele vechi de peste cinci mii de ani.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Un bărbat susține că a simțit ”o energie” la ”Sfinxu lui Zamolxe”: ”O fierbinţeală, aşa”
Un bărbat susține că a simțit ”o energie” la ”Sfinxu lui Zamolxe”: ”O fierbinţeală, aşa”

Sute de oameni au urcat și anul acesta pe platoul Bucegilor, pentru a sărbători "Ziua Sfinxului". Potrivit legendei, în fiecare an, pe 28 noiembrie, razele soarelui ar forma deasupra faimoasei stânci o piramidă energetică, cu puteri miraculoase.

Un asteroid de dimensiunea Marii Piramide din Giza a trecut pe lângă Pământ
Un asteroid de dimensiunea Marii Piramide din Giza a trecut pe lângă Pământ

Asteroidul 2019 SX5 a trecut, din nou, în noaptea de joi spre vineri prin apropierea relativă a Pământului, la o distanţă sigură de peste 6 milioane de kilometri, conform Live Science.

Cea mai înaltă clădire nelocuită se află în Coreea de Nord. Câți bani a costat proiectul
Cea mai înaltă clădire nelocuită se află în Coreea de Nord. Câți bani a costat proiectul

În Coreea de Nord se află una dintre cele mai înalte clădiri din lume. Este vorba despre Hotelul Ryugyong din Phenian, o structură din sticlă în formă de piramidă, în care nu locuiește, însă, nimeni.

Ce s-a descoperit într-una dintre cele mai misterioase piramide din Egipt. VIDEO
Ce s-a descoperit într-una dintre cele mai misterioase piramide din Egipt. VIDEO

Piramida faraonului Senusret al II-lea, recent închisă pentru renovare, a dat la iveală noi secrete de acum aproape 4.000 de ani. 

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.