Cum a influențat epidemia de COVID-19 vânzările de jucării. "Le-am cumpărat să nu ne mai ceară telefoanele"

×
Codul embed a fost copiat

Timpurile pe care le trăim ne-au apropiat mai mult unii de ceilalţi. Fără doar şi poate, în primul rând, părinţii au avut mai mult timp pentru copiii lor, iar în felul acesta şi-au sudat relaţiile.

Ca să vă faceţi o idee, doar în perioadă stării de alertă vânzările de jucării au crescut şi cu 200 la sută. Primele care s-au dat au fost cele educative şi jocurile de familie.

Daria şi Anastasia au 4 ani, iar în lunile în care au stat departe de grădiniţă şi de prietenii lor au fost răsfăţate cu tot felul de jucării. Bucuria lor i-a costat pe părinţi peste 700 de lei.

Diana Birtoc, mamă: "Am cumpărat multe jucării educative în principiu puzzle-uri care le distrag atenţia să nu se mai uite la televizor, să nu ne mai ceară nouă telefoanele, să caute jocuri sau să se uite la pozele de mare de la munte şi atunci am găsit jucării educative din lemn, puzzle-uri cu diferite personaje, 2-1, 3-1, ca să le distragă atenţia".

Mulţi adulţi au gândit la fel astfel încât la intrarea în vigoare a restricţiilor de mişcare comenzile de jucării au urcat până la cer.

Citește și
ambulanta
Incident șocant la un spital din Iaşi. Un bolnav de COVID-19 s-a aruncat de la etajul 6
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Petre Birtoc, proprietar magazin de jucării: "Au mers produsele de papetărie, produsele de exterior care erau destinate celor care locuiau la casa, deoarece erau cele voluminoase de tip topogan cu pantă de 2 metri, trambuline, trotinete, produse de genul ăsta, plus produse educative".

Cătălina Dan, manager magazin de jucării: "S-au vândut foarte bine şi jocurile de familie, în care părinţii să îşi petreacă un timp de calitate alături de copii lor, să le ofere posibilităţi să îşi exerseze memoria, vocabuilarul, limbajul, jocurile de cooperare, să aibă o gândire logică".

Psihologii spun că joacă în familie este benefică şi pentru oamenii mari care mai uita astfel de griji.

Raluca Anton, psiholog: "În acesta perioadă orice ajutor pentru părinţi a fost extrem de important şi copii au mare nevoie de interacţiune cu aceştia. Ei au nevoie de multă creativitate, multă interacţiune cu mediul, motiv pentru care e important să ne folosim de toate resursele pe care le avem."

Numeroase studii au descoperit că jocurile la care asistă şi părinţii favorizează dezvoltarea socială, cognitivă şi de limbaj a copiilor.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Ungaria a atins, pentru prima dată, pragul de 1.000 de infectări cu COVID-19 în 24 de ore
Ungaria a atins, pentru prima dată, pragul de 1.000 de infectări cu COVID-19 în 24 de ore

Autorităţile sanitare ungare au înregistrat, pentru prima dată de la izbucnirea epidemiei de COVID-19, mai mult de o mie de contaminări în decurs de 24 de ore.

Incident șocant la un spital din Iaşi. Un bolnav de COVID-19 s-a aruncat de la etajul 6
Incident șocant la un spital din Iaşi. Un bolnav de COVID-19 s-a aruncat de la etajul 6

Tragedia s-a petrecut sâmbătă la secţia de terapie intensivă a Spitalului de Neurochirurgie din Iaşi. Pacientul a căzut în gol şase etaje şi a murit pe loc, informează Ziarul de Iași.

Protest cu mii de persoane în Düsseldorf, împotriva restricțiilor impuse pentru combaterea COVID-19
Protest cu mii de persoane în Düsseldorf, împotriva restricțiilor impuse pentru combaterea COVID-19

Mii de persoane au protestat duminică, în orașul Düsseldorf din vestul Germaniei, împotriva restricțiilor guvernamentale impuse pentru combaterea pandemiei COVID-19.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă