Cercetătorii români au creat grâul cu mult zinc. Deja avem mere cu efect antioxidant sporit și iaurt care ne ajută să dormim

×
Codul embed a fost copiat

Cercetătorii români lucrează la un proiect care ar putea revoluționa industria alimentară. Aceștia vor să dezvolte, un soi de grâu, cu un conținut ridicat de zinc, care aduce un important aport, în dieta persoanelor cu deficiențe alimentare.

Tot la noi, au apărut și merele cu efect anti-oxidant sporit, dar și iaurturile care te ajută să dormi mai bine sau cele pentru imunitate.

Totul a pornit de la un studiu al Ministerului Sănătății din Egipt. Specialiștii de acolo au aflat că egiptenii au o cantitate mai scăzută de zinc în organism și au căutat soluții, în locul suplimentelor alimentare. Aliații lor în acest efort sunt românii de la centrele de cercetare din Lovrin, județul Timiș, și din Turda. Ei lucrează la un proiect prin care grâul este îmbunătățit cu zinc prin diferite fertilizări.

"În urma tratamentelor pe care le-am aplicat am reușit să creștem substanțial conținutul de zinc din bob. Adică doza zilnică recomandată în pâinea pe care o găsim acum în comerț era undeva la patru la sută, am reușit să mergem până spre zece", a spus o cercetătoare.

Studiul se face pe patru soiuri de grâu din patru zone diferite ale țării.

Citește și
textile
O echipă de cercetători din Rusia a inventat un material care ne-ar putea scăpa definitiv de spălatul hainelor
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Alina Agapie, șef laborator bioinginerie Stațiunea de Cercetare Lovrin: "În primii trei ani putem să spunem că da, putem elabora o tehnologie, avem creșteri și în bobul de grâu și în plantă verde, dar și în făină și în pâine".

Marinel Horablaga, director SDCA Lovrin: "Va putea să o aplice orice fermier care o dorește, care vrea să își vândă grâul având anumite calități".

Samson Popescu cultivă peste 300 de hectare de cereale în Timiș și este unul dintre cei care își doresc să producă un astfel de grâu.

Samson Popescu: "Dacă vom primi un preț mai bun, voi fi interesat să producem un grâu care se cere pe piață".

Grâul cu conținut crescut de zinc este doar un exemplu. Merele și iaurturile cu proprietăți alimentare îmbunătățite există și ele pe piață. După ani de cercetări și colaborare între industria alimentară și cea farmaceutică, la Hundedoara se produc iaurturi cu melatonina, pentru ameliorarea tulburărilor de somn, dar și iaurturi pentru imunitate și cu protecție antivirală.

Mihai Miron, președinte companie producătoare: "Aceste iarturi fac parte din categoria alimentelor biofunctionale la limita dintre aliment și medicament. Am reușit să izolăm niște molecule foarte benefice din lapte, să le folosim în beneficiul sănătății. Sunt niște molecule cu proprietăți imustimulatoare, în general destresante".

Iar singurul loc din țară unde se cultivă mere cu efect antioxidant și detoxifiant este la Dostat, în județul Albă.

George Agache, director marketing: "Soiul este o combinație între merele elvețiene și cele belgiene. Ne-am concentrat foarte mult pe ele pentru că am descoperit că au un efect antioxidant, un gust asemănător cu rodia."

Un kilogram de mere din acest soi costă 12 lei.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
A fost conceput un dispozitiv menit să ajute la pierderea în greutate. Invenția a fost comparată cu un instrument de tortură
A fost conceput un dispozitiv menit să ajute la pierderea în greutate. Invenția a fost comparată cu un instrument de tortură

O echipă de cercetători din Noua Zeelandă a conceput un dispozitiv de blocare a gurii cu ajutorul magneţilor, menit să ajute la pierderea din greutate.

O echipă de cercetători din Rusia a inventat un material care ne-ar putea scăpa definitiv de spălatul hainelor
O echipă de cercetători din Rusia a inventat un material care ne-ar putea scăpa definitiv de spălatul hainelor

O echipă de cercetători din Rusia a inventat un material textil care se curăţă singur. Oamenii de știință spun că ne-ar putea scăpa definitiv de spălatul hainelor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.