Ce destinații exotice au ales majoritatea românilor de Crăciun și Revelion

×
Codul embed a fost copiat

Mulți români își vor petrece Crăciunul ori Revelionul la soare, pe o insulă exotică. Destinații precum Zanzibar, Republica Dominicană sau Dubai sunt foarte căutate, astfel că agențiile au oferte tot mai bune și programează numeroase curse charter.

În ultimul an, agențiile de turism au organizat un număr-record de zboruri spre destinații care până acum păreau prea scumpe. Consultanții în turism vorbesc însă despre o tendință care va scădea când țările europene vor renunța la restricțiile sanitare.

Egiptul este una dintre cele mai căutate destinații. Cererea mare a impulsionat agențiile de turism să organizeze chiar și câte 20, 30 de curse pe săptămână, record până acum. La fel de bine merg și zborurile directe spre Maldive care, încă de iarna trecută, erau organizate chiar și odată la două zile.

Ciprian Enea, consultant în turism: Egipt, Dubai, Sri Lanka, Republica Dominicană, Kenia, Zanzibar, Maldive... iată sunt o mulțime de destinații exotice pe care niciodată până acum nu ne-am mai permis să le operam pe curse charter sau le-am operat sporadic, ici colo câte un charter, dar niciodată nu am avut oferta atât de bogată pentru destinațiile exotice”.

Pe lângă zboruri directe, românii au fost atrași și de prețurile mai mici. E drept că au început să crească din nou de când cererea este foarte mare.

Citește și
Ecoturismul, la mare căutare în România. Cât costă o zi de cazare la o stână
Ecoturismul, la mare căutare în România. Cât costă o zi de cazare la o stână
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Alin Burcea, Asociația Agențiilor de Turism din România: „A crescut foarte mult cererea. Deci între Revelionul trecut și acest Revelion foarte multe țări au constractat și trimit turiști în Maldive și atunci este raportul cerere-ofertă care funcționează în toată lumea și automat că și ei au crescut tarifele. 10, 15%, însă la aceste sume importante 10% poate să însemne 2.300 de euro”.

În aceste condiții, "moda" zborurilor directe nu vă mai ține mult în România, preconizează agenții de turism.

Răzvan Pașcu, reprezentantul unei agenții de turism: „Cei care își permit vor să stea mai mult timp la destinație decât are o cursă charter în mod normal, 7 nopți de cazare, iar cei care nu își permit să plătească la fel de mult timpcatre se vor orienta spre alte destinații care s-au redeschis. Avem o paletă din ce în ce mai mare din care să aleagă”.

Oamenii aleg țări exotice pentru că multe state din vestul Europei, destinații tradiționale de iarnă, revin la restricții. Austria, de pildă, anunță carantina pentru nevaccinați.

Andi Radiu, jurnalist în Austria: „Testul nu este luat în considerare daca doriți să vizitați Târgul de Crăciun. Pe pârtiile de schi, din nou, accesul la telescaun sau telecabine sau instalații care te duc în vârful pârtiilor, obligatoriu trebuie să respecți regula 2G: vaccinat sau trecut prin boală. Nu există varianta cu testul de 48 de ore”.

Autoritățile din Austria au anunțat că persoanele nevaccinate pot ieși din casă doar pentru cumpărături, sport sau îngrijiri medicale. Iar românii nevaccinați care vor să ajungă în Germania trebuie să stea în carantină 10 zile. Au opțiunea că din a 5-a zi să ceară aprobare de la Ministerul Sănătății pentru a face un test care să le permită să iasă mai repede din izolare, dacă rezultatul e negativ.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Cozi la centrele de vaccinare. Românii se imunizează chiar și în vacanțe
Cozi la centrele de vaccinare. Românii se imunizează chiar și în vacanțe

Autoritățile au organizat în marile orașe maratoane de vaccinare, iar în mediul rural au trimis caravane mobile, sperând că vor convinge cât mai mulți oameni să se vaccineze anti-Covid.

Ecoturismul, la mare căutare în România. Cât costă o zi de cazare la o stână
Ecoturismul, la mare căutare în România. Cât costă o zi de cazare la o stână

Ciobanii sibieni îi îmbie pe români să încerce și vacanțe în care nu primează confortul, ci simplitatea din inima naturii.

Românii au schimbat destinațiile tipice de iarnă cu unele exotice. Cât plătesc de Revelion
Românii au schimbat destinațiile tipice de iarnă cu unele exotice. Cât plătesc de Revelion

Românii care obișnuiau să plece în străinătate în vacanța de iarnă se îndreaptă acum spre țări cu mai puține restricții și rata de infectare mai mică.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă