Când va începe programul „Rabla pentru Electrocasnice”. Ministrul Mediului: "Suntem într-un stadiu avansat"

rabla
Getty

Programul Rabla pentru electrocasnice va începe în cursul ianuarie, după ce aplicaţia informatică va fi remediată, iar bugetul Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM) va fi aprobat, a declarat, joi, noul ministru al Mediului, Tanczos Barna.

Barna a preluat joi mandatul de la predecesorul său, Mircea Fechet, ocazie cu care a fost întrebat de jurnalişti când estimează că va fi reluat acest program, transmite Agerpres.

"Programul din păcate a pornit cu stângul. Pentru a avea siguranţa funcţionării sistemului informatic, nu putem porni zilele acestea, ci în cursul lunii ianuarie, când vom avea şi bugetul AFM. Trebuie să avem siguranţa că este sigur", a spus Tanczos.

La rândul său, Mircea Fechet a explicat ce s-a întâmplat cu aplicaţia.

"Am discutat luni de zile de acest program, dar aplicaţia informatică, atunci când a fost pusă testelor de utilizare intensă, zeci de mii de utilizatori simultan, pur şi simplu nu a funcţionat, au existat deficienţe în arhitectura aplicaţiei. Este obiectul unui contract de prestări servicii între AFM şi o societate comercială", a susţinut Fechet.

Citește și
rabla electrocasnice
Programul „Rabla pentru electrocasnice” se lansează marţi. Ce valoare au voucherele
Scene incredibile la sediul PSD. Gestul lui Ciolacu atunci când Firea își face apariția

Potrivit acestuia, Ministerul Mediului şi STS sunt în proces de remediere a acestor deficienţe.

"Suntem într-un stadiu avansat, 40.000 de utilizatori simultan permite acum, dar trebuie să fim 100% sigur că aplicaţia va funcţiona. Nu am vrut să riscăm să facem ministerul de râs a doua oară", a spus fostul ministru.

Acesta s-a referit şi la programul de garanţie-returnare, care este pe circuitul interministerial de avizare.

"Suntem la stadiul în care am trimis către ministerele avizatoare Horătârea de Guvern ce urmează să fie adoptată într-o şedinţă ulterioară. Aşteptăm eventuale observaţii ale ministerelor", a spus Fechet.

Referitor la acest proiect, Tanczos a adăugat: "Este un pas uriaş înainte şi sperăm să îl finalizăm cât mai repede".

Fechet a mai arătat că Ministerul Mediului a demarat, la SEAP, licitaţia pentru senzorii de măsurare a calităţii aerului, domeniu unde România are grave probleme, iar pe 18 ianuarie vor fi deschise ofertele.

"Rabla Plus un foarte mare succes în acest an, practic anul 2020 este anul autoturismelor electrice. Cu un buget consistent, 200 de milioane de lei, am reuşit să avem pe străzile României un număr mai mare de maşini electrice decât în toţi anii trecuţi", a completat Fechet.

Amânarea programului

 

Prevăzut să fie fie lansat marți, 15 decembrie, la ora 12:00, programul „Rabla pentru Electrocasnice” a fost amânat din cauza unor probleme de siguranță cibernetică, informează Administraţia Fondului pentru Mediu.

Puțin după ora 12:00, când românii ar fi trebuit să se înscrie pentru a primi vouchere pe care să le folosească la cumpărarea unor noi echipamente electrice şi electronice de uz casnic, AFM a publicat o informare pe site, în care anunța amânarea programului.

„Din cauza contextului general de instabilitate a securității cibernetice, a unor suspiciuni privind siguranța informatică a aplicației și a încercărilor anterioare de fraudare a procesului de înscriere prin clonarea unor informații specifice programului Rabla pentru Electrocasnice, Administraţia Fondului pentru Mediu anunță amânarea deschiderii sesiunii de înscriere a persoanelor fizice în vederea implementării unor măsuri de siguranță suplimentare pentru Programul național de înlocuire a echipamentelor electrice și electronice uzate cu unele mai performante din punct de vedere energetic, până la o dată ce va fi comunicată ulterior”, a transmis atunci AFM.

Articol recomandat de sport.ro
Eroarea comisă de Gigi Becali la alegerile locale: "M-am încurcat, am anulat votul"
Eroarea comisă de Gigi Becali la alegerile locale: "M-am încurcat, am anulat votul"
Citește și...
„Rabla pentru Electrocasnice” a fost amânat. Ministrul Mediului cere revocarea șefului AFM
„Rabla pentru Electrocasnice” a fost amânat. Ministrul Mediului cere revocarea șefului AFM

Prevăzut să fie fie lansat marți, la ora 12:00, programul „Rabla pentru Electrocasnice” a fost amânat din cauza unor probleme de siguranță cibernetică, informează Administraţia Fondului pentru Mediu.

Programul „Rabla pentru electrocasnice” se lansează marţi. Ce valoare au voucherele
Programul „Rabla pentru electrocasnice” se lansează marţi. Ce valoare au voucherele

Ediţia din acest an a programului "Rabla pentru electrocasnice" pentru persoane fizice demarează, marţi, la ora 12:00, potrivit Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM).

„Rabla pentru electrocasnice” - ediția 2020. Cine poate beneficia de vouchere
„Rabla pentru electrocasnice” - ediția 2020. Cine poate beneficia de vouchere

Românii vor putea face cumpărături prin Programul ''Rabla pentru electrocasnice 2020'' începând din data de 15 decembrie, a anunţat, joi, într-o conferinţă de presă, ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet.

Recomandări
România se face din nou roșie pe hartă, după alegerile locale din 9 iunie. Cristian Pîrvulescu: ”PSD e partid dominant”
România se face din nou roșie pe hartă, după alegerile locale din 9 iunie. Cristian Pîrvulescu: ”PSD e partid dominant”

Partidul Social Democrat este câștigătorul principal al alegerilor locale și europarlamentare care au avut loc duminică, 9 iunie 2024. Aceasta este concluzia politologului Cristian Pîrvulescu, invitat la Știrile Pro TV de la ora 19:00.  

Cine ne va reprezenta în Parlamentul European. Pe cine au trimis românii la Bruxelles
Cine ne va reprezenta în Parlamentul European. Pe cine au trimis românii la Bruxelles

Rezultatele preliminare la alegerile europarlamentare ne arată că România trimite 33 de politicieni la Bruxelles.  

Rezultate alegeri locale și europarlamentare 2024. Cine a câștigat marile orașe. BEC a anunțat rezultate parțiale
Rezultate alegeri locale și europarlamentare 2024. Cine a câștigat marile orașe. BEC a anunțat rezultate parțiale

Rezultatele oficiale parțiale ale alegerilor locale și europarlamentare din 2024 arată că românii îi păstrează în funcție pe majoritatea primarilor și trimit la Bruxelles politicieni din PSD, PNL, AUR și Alianţa Dreapta Unită.