Bărbat acuzat că a furat 23.000 de dolari în timpul unui zbor. Cum a reușit să sustragă suma

avion
Profimedia

Un bărbat a fost acuzat de furt după ce ar fi sustras peste 23.000 de dolari cash de la trei pasageri în timpul unui zbor între Vietnam și Singapore.

Bărbatul a fost identificat drept Zhang Xiuqiang, un cetățean chinez în vârstă de 52 de ani, care se afla la bordul unui zbor operat de Scoot, aripa low-cost a Singapore Airlines.

Un purtător de cuvânt al companiei aeriene a declarat pentru CNN că „era la curent cu un incident” care a avut loc la bordul unui avion care zbura de la Ho Chi Minh City la Singapore pe 16 decembrie.

„Echipajul nostru a fost alertat de un pasager cu privire la o suspiciune de furt în avion și a anunțat departamentul de poliție al aeroportului. Pasagerii implicați au fost scoși din avion de către autoritățile aeroportuare pentru investigații suplimentare, iar debarcarea a decurs normal pentru restul pasagerilor noștri”, a declarat purtătorul de cuvânt.

Potrivit rechizitoriului, Zhang ar fi furat de la trei pasageri diferiți. El ar fi luat 3 milioane de dong vietnamezi (123 de dolari) din rucsacul unui pasager și 510 milioane de dong vietnamezi (20.950 de dolari) și o bancnotă de 50 de dolari singaporezi (38 de dolari) dintr-o geantă neagră care aparținea unui alt pasager.

Citește și
Politie
Un tânăr și un adolescent au furat scule electrice în valoare de 45.000 de lei dintr-o magazie. Ce s-a întâmplat după
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

De asemenea, el ar fi luat 1.000 de dolari și 930 de dolari singaporezi (700 de dolari) dintr-un plic găsit într-o geantă gri aparținând unui al treilea pasager.

În septembrie, un bărbat a fost arestat în Taiwan pentru că ar fi furat bani din bagajul de mână al unui alt pasager într-un zbor de la Tokyo la Taipei.

Zhang a fost arestat preventiv. Dacă va fi găsit vinovat de furt, el riscă până la trei ani de închisoare, o amendă sau ambele pentru fiecare acuzație.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Un proprietar de bar din Galați oferă recompensă pentru prinderea unui hoț. Imaginile cu furtul au fost făcute publice
Un proprietar de bar din Galați oferă recompensă pentru prinderea unui hoț. Imaginile cu furtul au fost făcute publice

Proprietarul unui bar din Galați a decis să facă publică înregistrarea unui furt surprins de camerele de supraveghere din local.

Un tânăr și un adolescent au furat scule electrice în valoare de 45.000 de lei dintr-o magazie. Ce s-a întâmplat după
Un tânăr și un adolescent au furat scule electrice în valoare de 45.000 de lei dintr-o magazie. Ce s-a întâmplat după

Un bărbat în vârstă de 29 de ani şi un tânăr de 16 ani, ambii din Vaslui, au fost reţinuţi, duminică, pentru furt calificat, ei fiind acuzaţi că au sustras scule electrice în valoare de 45.000 de lei.

O femeie este cercetată pentru furt dintr-o locuinţă. I-a cerut proprietarului un pahar cu apă, apoi i-a furat banii
O femeie este cercetată pentru furt dintr-o locuinţă. I-a cerut proprietarului un pahar cu apă, apoi i-a furat banii

O femeie de 31 de ani, din Reşiţa, este cercetată pentru furt, după ce, însoţită de un copil, a fost primită în locuinţa unui bărbat din municipiu, pe care l-a rugat să-i ofere un pahar cu apă.

 

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.