Avocado, unul dintre cele mai consumate fructe exotice în România. Importurile au crescut enorm

×
Codul embed a fost copiat

Am început sa mâncam mai sănătos și să folosim fructe exotice în preparatele de zi cu zi. Avocado în special, așa că importurile au crescut enorm.

Pe fondul unei cereri mari, dar și al unei producții mai mici, la care se adaugă și restricțiile de transport impuse de pandemie, prețurile au tot crescut, și sunt acum la cel mai ridicat nivel din ultimii 24 de ani.

Prețului fructului de avocado a ajuns la cel mai ridicat nivel de după 1998, arată datele oficiale. Problemele vin din Mexic, cel mai mare producator. Consecințele se simt și la noi, în special în bucătăriile marilor resturante.

Față de săptămâna trecută au mai crescut prețurile și, deci, noi îl avem cu 2 lei în plus față de săptămână trecută, produsele pe care le facem cu avocado, cu acest fruct exotic. Cererea este în creștere în ultima perioadă”, a spus un bucătar.

În magazinele românești, un săculeț costă în jur de 13 lei, în timp ce la bucată se vinde cu cel puțin 4 lei.

Citește și
vitamina b12
Postul ținut multă vreme sau dieta vegetariană înseamnă carență mare de vitamina B12
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Pe lângă consumul individual și o serie de restaurante deschise recent folosesc din plin acest fruct. Într-un local din București sunt gătite lunar peste 5300 de bucăți, adică o tonă.

Noi având ca ingredient principal, a crescut consumul foarte mult în prima perioadă și a crescut focusul pentru mâncare sănătătoasă cu totul, avocado fiind o emblemă a mâncărurilor sănătoase”, a explicat managerul unui restaurant cu specific.

În combinație cu pește crud, carne de pui și vită sau asezonat cu diferite fructe și savurat pe post de desert, avocado poate sta la baza tuturor preparatelor. Cererea pentru acest fruct a accelerat pe măsură ce oamenii au început în pandemie să ia masa acasă. Numai noi am importat anul trecut, peste 11 mii de tone, în creștere față de 2020, când am importat puțin peste 9 mii de tone.

Cele mai mari cantități le importăm din Germania, Ungaria, Țările de Jos, în special Olanda, dar și Spania și Turcia. Cel mai bine se dezvoltă în zonele tropicale, unde există umiditate, iar temperaturile trec de 22 de grade atât ziua, cât și noaptea. Clima din țara noastră nu îi permite să se dezvolte, iar costurile pentru o seră sunt imense.

Vorbim de maturarea fructului, e bine să știm că el atunci când îl cumpărăm are o culoare verde, câteodată un verde deschis, ceea ce înseamnă fructul nu este maturat, copt, trebuie să așteptăm să captele o culoare de verde închis sau verde puțin spre negru și frcutul să fie un pic moale când e apăsat cu degetele”, a explicat prorectorul Facultății de Horticultură.

Avocado este un fruct sățios cu grasimi bune, nesaturate care contine vitamina B6, C, fier și potasiu.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Secretul unui slăbit eficient și de durată. Câteva reguli simple
Secretul unui slăbit eficient și de durată. Câteva reguli simple

De ce nu funcționează curele de slăbire? Pentru că propun modele alimentare imposibil de respectat pe termen lung.

Postul ținut multă vreme sau dieta vegetariană înseamnă carență mare de vitamina B12
Postul ținut multă vreme sau dieta vegetariană înseamnă carență mare de vitamina B12

Suntem în cel mai lung post al anului. Din păcate, postul ținut multă vreme sau dieta vegetariană pe timp lung înseamnă carență mare de vitamina B12.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.