Anchetă pentru tentativă de omor în cazul elevului incendiat într-un liceu din Botoșani

×
Codul embed a fost copiat

A fost deschisă o anchetă pentru tentativă de omor în cazul băiatului de clasa a noua găsit ars în sala de curs, într-un liceu din Botoșani.

Adolescentul este internat cu răni pe 20 la sută din suprafața corpului. Le-a spus doctorilor că i-au dat foc colegii.

Directoarea Liceului Tehnologic din Flâmânzi ar fi trebuit să fie în clasă, cu elevii, când băiatul de 17 ani a suferit arsuri. Avea oră cu ei, dar ea i-a lăsat nesupravegheați și a mers să își rezolve niște probleme.

Când a revenit la catedră l-a găsit pe adolescent cu fața, toracele și mâinile pârlite de foc.

Mihaela Ștefănucă, director: ”El atâta a strigat: „Mi-a dat foc!”

Citește și
Incendiu
Un bătrân a murit carbonizat după ce a incendiat câmpul. „A luat foc, a bătut vântul. L-a prins și pe el”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Tatăl adolescentului: ”M-a sunat copilul azi. A zis că: ”Tată mi-a dat ăla de la Câmpeni foc. Unul de la Câmpeni.”

O parte dintre colegii băiatului au fugit din clasă după incident.
Alții, precizează directoarea liceului, i-ar fi explicat că adolescentul s-a autoincendiat.

Mihaela Ștefănucă, director: ”Ei au spus: ”Doamna, noi am vrut să îi luam bricheta din mână și când ne-am chinuit să îi luăm bricheta, nu știm, a făcut o scânteie și s-a aprins și el s-a parfumat cu spray”.”

Spray-ul despre care vorbește directoarea liceului era folosit în clasă pentru curățarea tablei magnetice. Poliția a deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, iar șefii învățământului din Botoșani vor face și ei o anchetă. Se verifică dacă atomizorul trebuia să fie la îndemâna elevilor, mai ales că în clasă erau trei cu nevoi speciale.

Cătălina Lupașcu, director la Centrul de Resurse și Asistență Educațională Botoșani: ”Când în școală vin copii cu cerințe speciale, școala trebuie să-și reașeze toate procedurile privind securitatea elevilor. Ei nu au capacitatea de discernere, ce e glumă, ce se poate întâmpla.”

Elevul de 17 ani care a suferit arsuri este încadrat și el în grupa celor cu nevoi educaționale speciale. Din acest motiv - spune tatăl lui - colegii nu îl acceptau, iar directoarea școlii l-ar fi considerat o povară, fapt confirmat de adjuncta acesteia.

Marilena Guraliuc, director adjunct: ”Mi-aduc aminte că doamna, când l-a văzut intrând pe poarta școlii cu mama, a zis: „Vai de mine, acest elev, vai, acest elev! Cu siguranță acest elev ne va crea probleme”!”

De altfel, până să înceapă ancheta administrativă, directoarea liceului din Flămânzi și-a dat demisia. Acest fapt nu împiedică ancheta pornită de inspectorat.

Ada Macovei, inspector general la Inspectoratul Școlar Botoșani: ”În afara regretelor pe care le transmitem familiei copilului afectat, este clar că trebuie să luăm și măsuri administrative.”

În acest moment, copilul care a suferit arsuri pe 20 la sută din corp a fost mutat de la terapie intensvă într-un salon destinat persoanelor cu arsuri. Asta înseamnă că starea lui s-a îmbunătățit.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Ce spune tatăl elevului incendiat într-un liceu din Botoșani: ”Mi-a dat ăla de la Câmpeni foc”
Ce spune tatăl elevului incendiat într-un liceu din Botoșani: ”Mi-a dat ăla de la Câmpeni foc”

Un incident infiorător s-a petrecut într-un liceu din Botoșani. Un băiat de clasa a noua a fost găsit ars în clasă. Internat cu răni pe 20 la sută din corp, adolescentul le-a spus doctorilor că i-au dat foc colegii.

Un bătrân a murit carbonizat după ce a incendiat câmpul. „A luat foc, a bătut vântul. L-a prins și pe el”
Un bătrân a murit carbonizat după ce a incendiat câmpul. „A luat foc, a bătut vântul. L-a prins și pe el”

Sfârșit cumplit pentru un bărbat de 73 de ani din județul Vaslui. Omul a fost surprins de focul pe care singur l-a aprins, şi a fost găsit de pompieri abia după ce incendiul de vegetaţie a fost stins.

Bărbatul din Arad care a ucis fetița de 4 ani a concubinei a fost condamnat la 17 ani și 4 luni de închisoare
Bărbatul din Arad care a ucis fetița de 4 ani a concubinei a fost condamnat la 17 ani și 4 luni de închisoare

Bărbatul de 23 de ani care în toamna anului trecut a ucis fetiţa de patru ani a concubinei sale, iar apoi a incendiat cadavrul lângă un cimitir din municipiul Arad, a fost condamnat de Tribunalul Arad, miercuri, la 17 ani şi patru luni de închisoare.

Bărbatul care a ucis fetiţa de 4 ani a concubinei sale a recunoscut fapta în faţa instanţei. Mama îi cere o sumă uriașă
Bărbatul care a ucis fetiţa de 4 ani a concubinei sale a recunoscut fapta în faţa instanţei. Mama îi cere o sumă uriașă

Bărbatul de 23 de ani care în toamna anului trecut a ucis fetiţa de patru ani a concubinei sale, iar apoi a incendiat cadavrul lângă un cimitir din municipiul Arad, a apărut vineri pentru prima dată în faţa instanţei Tribunalului Arad în procesul de fond.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.