Al treilea heliport din țară, construit pe acoperișul unui spital, va fi folosit în curând. Ce sumă a fost investită

×
Codul embed a fost copiat

Al treilea heliport din țară, construit pe acoperișul unui spital, va putea fi folosit în curând.

Autoritățile din Bistrița-Năsăud au investit peste un milion și jumătate de euro în acest proiect, care poate să facă diferența între viață și moarte în cazul unor pacienți în stare critică.

Durata transferului cu elicopterul se va scurta cu 20 de minute, timp prețios pentru unii bolnavi.

Vineri seară a fost simulată o aterizare a unui elicopter SMURD pe noul heliport, construit pe acoperișul Spitalului Județean de Urgență Bistrița. În aproximativ o lună, acolo vor putea ajunge aparate de zbor care transportă pacienți în stare gravă.

Emil Radu Moldovan, președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud: "Multe vieți vor fi salvate, pentru că se reduc mult timpii de transfer. În 25 de minute va ajunge în centrele de specialitate din Mureș sau Cluj."

Citește și
elicopter
Imaginea zilei: Un elicopter al Armatei Române, surprins într-o benzinărie din Focșani
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Pentru bolnavii aduși la spital sau luați din unitatea medicală cu elicopterul va fi folosit un lift exterior.

Gabriel Lazany, manager spitalul județean Bistrița-Năsăud: "Așa cum știți, de foarte multe ori timpul înseamnă viață și viața nu are preț."

Reprezentanții spitalului așteaptă acum autorizația de funcționare de la Autoritatea Aeronautică Civilă, care va fi gata în aproximativ 30 de zile.

Romeo Lupu, comandor: "Pe timp de noapte elicopterul va veni în deplină siguranță, folosindu-se de panta de lumină. Zborul se face la vedere, nu atunci când este ceață."

Valoarea proiectului se ridică la 1,6 milioane de euro, bani din bugetul Consiliului Județean, iar pentru a asigura funcționarea heliportului au fost angajate 13 persoane.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Copil de 11 ani, preluat de urgență cu elicopterul după un accident violent petrecut în Târgu Mureș
Copil de 11 ani, preluat de urgență cu elicopterul după un accident violent petrecut în Târgu Mureș

Un copil de 11 ani a fost transportat cu un elicopter SMURD la un spital din Târgu Mureș, în urma unui grav accident de circulație.

Imaginea zilei: Un elicopter al Armatei Române, surprins într-o benzinărie din Focșani
Imaginea zilei: Un elicopter al Armatei Române, surprins într-o benzinărie din Focșani

Un elicopter al Armatei Române a fost surprins într-o benzinărie din Focșani. Imaginea surprinsă de un localnic a devenit virală pe rețelele de socializare.

Cel mai silențios elicopter din lume a fost prezentat oficialilor români
Cel mai silențios elicopter din lume a fost prezentat oficialilor români

H145M - un elicopter militar folosit atât în teatrele de operațiuni, cât și misiuni de salvare, a fost prezentat marți oficialilor români.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.