Adolescenții care vor să devină pădurari se pot înscrie în programul „Junior Ranger”

×
Codul embed a fost copiat

Adolescenții care iubesc natura au șansa să devină pădurari profesioniști, antrenați să lupte pentru protejarea mediul înconjurător.

Fundația Conservation Carpathia caută 40 de copii cu vârste peste 12 ani, pe care să-i introducă în programul "Junior Ranger".

Elevii vor trece prin mai multe etape. Prima este participarea într-o tabără în care vor învăța noțiunile de bază.

În etapa următoare de pregătire, care durează 5 luni, ajung doar 10 dintre cei mai implicați și pasionați cursanți.

La final, cei care aleg să rămână în proiect timp de 3-4 ani vor deveni rangeri voluntari. Apoi se pot angaja în domeniu.

Citește și
cerb salvat
Cerb uriaş, salvat dintr-o râpă unde căzuse în urmă cu câteva zile. Va fi operat şi eliberat
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Meseria de ranger a fost introdusă în clasificatorul ocupațiilor din România, iar instituțiile de protecție a mediului au mare nevoie de profesioniști.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Jumătate dintre pădurari nu au arme, uniforme ori mașini să combată furturile de lemn. Ce cer sindicaliștii
Jumătate dintre pădurari nu au arme, uniforme ori mașini să combată furturile de lemn. Ce cer sindicaliștii

Sindicaliștii din silvicultură cer urgent arme pentru pădurari, care sunt la cheremul hoților de lemne. În ultimele luni, șase pădurari au fost bătuți. Din 7.000 de silvicultori, jumătate nu au dotările necesare, susțin sindicaliștii.

Cerb uriaş, salvat dintr-o râpă unde căzuse în urmă cu câteva zile. Va fi operat şi eliberat
Cerb uriaş, salvat dintr-o râpă unde căzuse în urmă cu câteva zile. Va fi operat şi eliberat

Operațiune de salvare inedită, în Buzău. 

Ministrul Mediului dorește înarmarea pădurarilor și urmărirea transporturilor prin GPS
Ministrul Mediului dorește înarmarea pădurarilor și urmărirea transporturilor prin GPS

Noul ministru al Mediului, Apelor şi Pădurilor, Costel Alexe, a anunțat că montarea de GPS-uri pe mașinile care transportă material lemnos este obligatorie, iar personalul silvic trebuie „sprijinit logistic” prin arme letale sau neletale.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.