A început sezonul de schi în Bansko. Românii sunt așteptați cu braţele deschise de vecinii bulgari

×
Codul embed a fost copiat

În staţiunea Bansko s-a dat oficial startul distracţiei pe zăpadă. Pârtiile sunt numai bune de explorat, dar trebuie să ţineţi cont de anumite reguli sanitare.

Cu aproape 80 de kilometri de pârtie, staţiunea Bansko îşi aşteaptă schiorii. Românii care vor să se distreze la poalele munţilor Pirin trebuie să prezinte la intrarea în Bulgaria certificatul digital COVID sau un test PCR cu rezultat negativ, efectuat cu maximum 72 de ore înainte.

Ivan Obreykov, CEO al stațiunii de schi: „Toată lumea trebuie să poarte mască de protecţie în interior, la fel în telecabine şi în teleschiuri, chiar dacă sunt în aer liber. Monitorizăm totul. Toate restaurantele sunt deschise, dar pentru a bea ceai sau cafea turiştii trebuie să prezinte certificatul verde."

Un permis de schi pentru o zi costă aproape 40 de euro, cu 12% mai mult decât anul trecut. Chiar şi aşa, în faţa caselor de marcat s-au format cozi dis-de-dimineaţă.

Hristo Prodanov, ministrul Turismului: „Turiștii interni au fost întotdeauna o prioritate pentru Bulgaria, dar şi turiștii străini reprezintă o parte foarte importantă a veniturilor. Acesta este un mare avantaj al turismului - banii câștigați în altă parte a lumii sunt cheltuiți aici, în Bulgaria”.

Citește și
masina, partie
Un tată și fiul său au intrat cu SUV-urile pe pârtia de schi „Borlova”. Ce amenzi au primit din partea jandarmilor
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

În schimb, în Grecia peisajul nu e la fel de prietenos. Zăpada a acoperit centrul şi sudul ţării. Şoseaua care duce spre muntele Parnitha, aflat la nord de Atena, a fost închisă circulaţiei după ce mai mulţi şoferi au rămas cu maşinile blocate în nămeţi. Mai bine de o zi, cel puţin şase sate aflate pe insula Evia nu au avut curent electric. Potrivit meteorologilor eleni, în perioada următoare sunt aşteptate ninsori în insula Creta şi Peloponez.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
S-a dat startul sezonului de schi. Turiștii s-au grăbit în acest weekend către stațiunile cu zăpadă
S-a dat startul sezonului de schi. Turiștii s-au grăbit în acest weekend către stațiunile cu zăpadă

Turiștii s-au grăbit în acest weekend către stațiunile cu zăpadă. S-a dat startul sezonului de schi în Păltiniș, lângă Sibiu, iar la Straja, în județul Hunedoara, pe pârtii e zăpadă din plin.

Un tată și fiul său au intrat cu SUV-urile pe pârtia de schi „Borlova”. Ce amenzi au primit din partea jandarmilor
Un tată și fiul său au intrat cu SUV-urile pe pârtia de schi „Borlova”. Ce amenzi au primit din partea jandarmilor

Jandarmii montani au surprins doi cetățeni aflați cu SUV-urile pe pârtia de schi „Borlova” din stațiunea Muntele Mic.

Spectacol cu torțe pe pârtia din Cavnic, la deschiderea oficială a sezonului de schi
Spectacol cu torțe pe pârtia din Cavnic, la deschiderea oficială a sezonului de schi

A fost spectacol, marți seară, pe pârtia Roata din stațiunea Cavnic, din județul Maramureș.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM
România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM

Vijelii și caniculă, așa am putea descrie vremea din ultimele 48 de ore de la noi din țară.