A furat zeci de mii de euro dintr-o patiserie, dar a fost obligată să dea înapoi doar 11

Frauda
iStock

O femeie în vârstă de 58 de ani, care a furat 23.000 de euro de la patiseria la care lucra, a fost obligată să îi dea despăgubire angajatorului suma de 11 euro.

Femeia lucra la cofetărie din 2011, unde era administratoră. De-a lungul anilor, ea a început să retragă sume mici, între 70 și 200 de euro, pe care le depunea în contul său. Patronul a început să devină suspicios în 2016, în urma unui audit.

Potrivit instanței, femeia era și dependentă de pariuri, perzând în jur de 24.000 de euro doar în perioada în care a lucrat la cofetărie, scrie Metro.

După ce a fost dată afară, ea i-a dat un mesaj șefului în care și-a cerut scuze și l-a rugat să nu implice poliția în această situație.

Înainte să lucreze la cofetărie, femeia furase în jur de 3.400 de euro de la o altă firmă, unde era contabilă. A fost condamnată la 10 ani de închisoare, doi cu suspendare și 300 de ore de muncă neplătite.

Citește și
pacanele
Suma furată de un tânăr dintr-o sală de păcănele, în Constanţa. Cum a evitat camerele
Scene incredibile la sediul PSD. Gestul lui Ciolacu atunci când Firea își face apariția

Ajunsă în instanță, judecătorii au decis ca ea să plătească suma simbolică de 11 euro pentru infracțiunea sa.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Eroarea comisă de Gigi Becali la alegerile locale: "M-am încurcat, am anulat votul"
Eroarea comisă de Gigi Becali la alegerile locale: "M-am încurcat, am anulat votul"
Citește și...
Şef al spionajului rus, arestat. Suma uriaşă pe care o ţinea ascunsă în casă
Şef al spionajului rus, arestat. Suma uriaşă pe care o ţinea ascunsă în casă

Kirill Cerkalin, şeful unui departament din FSB, e acuzat de luate de mită.

Suma furată de un tânăr dintr-o sală de păcănele, în Constanţa. Cum a evitat camerele
Suma furată de un tânăr dintr-o sală de păcănele, în Constanţa. Cum a evitat camerele

Tânărul care, la sfârşitul lunii aprilie, a furat 9.000 de lei dintr-o sală de jocuri din comuna 23 August a fost prins de poliţiştii constănţeni.

Un oraș italian vinde case cu suma de 1 dolar, însă cu o condiție. GALERIE FOTO
Un oraș italian vinde case cu suma de 1 dolar, însă cu o condiție. GALERIE FOTO

100 de case din orașul Mussomeli din sudul Italiei au fost scoase la vânzare cu o sumă modică. Fiecare casă este vândută cu un dolar, însă cu o singură condiție. Noii proprietari trebuie să le restaureze în trei ani.

Suma uriașă cheltuită pentru ceremonia de încoronare a regelui Thailandei
Suma uriașă cheltuită pentru ceremonia de încoronare a regelui Thailandei

Trei zile şi trei nopţi, atât a durat încoronarea noului rege al Thailandei. Rama al Zecelea a apărut la balconul palatului regal din Bangkok, alături de soţia sa şi le-a făcut cu mâna miilor de admiratori.

Recomandări
România se face din nou roșie pe hartă, după alegerile locale din 9 iunie. Cristian Pîrvulescu: ”PSD e partid dominant”
România se face din nou roșie pe hartă, după alegerile locale din 9 iunie. Cristian Pîrvulescu: ”PSD e partid dominant”

Partidul Social Democrat este câștigătorul principal al alegerilor locale și europarlamentare care au avut loc duminică, 9 iunie 2024. Aceasta este concluzia politologului Cristian Pîrvulescu, invitat la Știrile Pro TV de la ora 19:00.  

Cine ne va reprezenta în Parlamentul European. Pe cine au trimis românii la Bruxelles
Cine ne va reprezenta în Parlamentul European. Pe cine au trimis românii la Bruxelles

Rezultatele preliminare la alegerile europarlamentare ne arată că România trimite 33 de politicieni la Bruxelles.  

Rezultate alegeri locale și europarlamentare 2024. Cine a câștigat marile orașe. BEC a anunțat rezultate parțiale
Rezultate alegeri locale și europarlamentare 2024. Cine a câștigat marile orașe. BEC a anunțat rezultate parțiale

Rezultatele oficiale parțiale ale alegerilor locale și europarlamentare din 2024 arată că românii îi păstrează în funcție pe majoritatea primarilor și trimit la Bruxelles politicieni din PSD, PNL, AUR și Alianţa Dreapta Unită.