Vioară veche de peste 300 de ani, uitată în tren. Un pasager ar fi plecat cu ea

vioara
Getty

O vioară cu o vechime de 310 ani, care a fost uitată de proprietarul ei într-un tren, a fost furată, potrivit poliţiei britanice, scrie The Guardian.

Stephen Morris a uitat instrumentul care valorează 250.000 de lire sterline într-un tren care mergea către Orpington, când a coborât la Penge, în sud-estul Londrei, marţi seară. El a cerut ajutorul publicului, spunând că pierzând vioara este ca şi cu "i-ar fi fost tăiat un braţ", potrivit News.ro.

După ce au fost examinate imaginile pe de camerele de supraveghere, Poliţia Transporturi a transmis că un alt bărbat a luat vioara din tren, când părăsea staţia Victoria la ora 11.58 pm şi se apropia de Bromley South, înainte de a se urca într-un alt tren către St. Mary Cray.

Forţele de ordine au făcut publice aceste imagini cu bărbatul bănuit că a luat instrumentul.

Vioara, care datează din 1709, a fost una dintre puţinele realizate de David Tecchler, un cunoscut lutier considerat a fi cel mai bun producător de viori şi violoncele a renumitei Şcoli romane de vioară.

Citește și
cruce, Vatican, monstranta
Un obiect de cult valoros, furat de doi romani din Italia, a fost inapoiat Vaticanului
Scene incredibile la sediul PSD. Gestul lui Ciolacu atunci când Firea își face apariția

Vioara, recent restaurată, se afla într-o cutie albă. Avea numele Tecchler scris pe ea.

Morris a condus mai multe orchestre britanice şi a cântat la vioară ca solist alături de Royal Philharmonic Orchestra, BBC Concert Orchestra şi Royal Philharmonic Concert Orchestra şi ca director la Scottish Ensemble şi Locrian Ensemble. El a avut înregistrări şi cu James Brown, Stevie Wonder, David Gilmour şi U2.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Eroarea comisă de Gigi Becali la alegerile locale: "M-am încurcat, am anulat votul"
Eroarea comisă de Gigi Becali la alegerile locale: "M-am încurcat, am anulat votul"
Citește și...
Jaf strategic in judetul Vaslui. Hotii au
Jaf strategic in judetul Vaslui. Hotii au "spart" un magazin, insa au furat un singur obiect din el

Hotii au dat dovada de ingeniozitate atunci cand au jefuit magazinul satesc dintr-un satuc aflat la 10 kilometri de Vaslui. Care este articolul furat ce le-a permis sa plece cu produse neplatite si sa ramana oameni "cinstiti".

Un obiect de cult valoros, furat de doi romani din Italia, a fost inapoiat Vaticanului
Un obiect de cult valoros, furat de doi romani din Italia, a fost inapoiat Vaticanului

A fost pierdut timp de 6 ani, insa acum a ajuns in sfarsit in custodia autoritatilor din Peninsula.

Mirii, in lacrimi dupa ce o invitata le-a stricat nunta.
Mirii, in lacrimi dupa ce o invitata le-a stricat nunta. "Nu ne asteptam la un asemenea gest"

Doi tineri proaspat casatoriti si-au dat in judecata unul dintre invitatii la nunta, declarand ca femeia a furat un obiect esential pentru “ziua cea mare”.

Politistii britanici au ramas uimiti: un obiect care parea imposibil de furat, gasit in Romania
Politistii britanici au ramas uimiti: un obiect care parea imposibil de furat, gasit in Romania

Un obiect bisericesc extrem de valoros, furat dintr-o parohie din Anglia, a fost gasit intr-un targ de antichitati din Romania.

Recomandări
Europarlamentare 2024. Rezultate provizorii BEC: PSD-PNL 48,7%, AUR 14,95%, Dreapta Unită 8,61%
Europarlamentare 2024. Rezultate provizorii BEC: PSD-PNL 48,7%, AUR 14,95%, Dreapta Unită 8,61%

Alianţa electorală PSD-PNL a obţinut 48,70% din voturile exprimate la alegerile europarlamentare, Alianţa AUR 14,95%, iar Alianţa Dreapta Unită 8,61%, conform datelor provizorii furnizate, luni seara, de Biroul Electoral Central.

Clotilde Armand a depus cerere de renumărare a voturilor. „Am sesizat autoritățile privind tentativele de fraudă”
Clotilde Armand a depus cerere de renumărare a voturilor. „Am sesizat autoritățile privind tentativele de fraudă”

Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, care a candidat pentru un nou mandat, a anunțat marți dimineață că depune cerere de renumărare a voturilor și că a sesizat autoritățile privind tentativele de fraudă de la mai multe secții de votare.

Europarlamentarele transformă extremiștii într-o forță de temut și zguduie Franța. Macron ”joacă poker” cu viitorul țării
Europarlamentarele transformă extremiștii într-o forță de temut și zguduie Franța. Macron ”joacă poker” cu viitorul țării

După anunțarea rezultatelor la alegerile pentru Parlamentul European, Ursula von der Leyen a început negocierile pentru conducerea Comisiei Europene şi se declară deschisă mai multor înţelegeri.