Reacția lui Mircea Cărtărescu după ce nu a fost primit în Academia Română: Nu a fost visul meu. Nu mă simt la vârsta adecvată

mircea cartarescu
Agerpres

Academia Română a respins cererea ca scriitorul Mircea Cărtărescu să devină membru, iar ca reacție eseistul a afirmat că niciodată nu a visat să fie academician.

 

„Nu a fost vreodată visul meu să devin academician. Nu mă simt nici la vârsta adecvată, nici la nivelul valoric pe care o academie națională îl presupune”, este mesajul transmis de Mircea Cărtărescu pe Facebook.

În ianuarie, într-o ședință a Secției de Filologie a Academiei Române, au fost înaintate mai multe propuneri pentru noi membri. Printre cei propuși a fost și Mircea Cărtărescu, care a primit însă doar două voturi.

„Nu am nici un fel de sentimente negative pentru Academie pentru că nu m-ar fi acceptat. (...) Dar când am aflat din presă că la o votare inițială din cadrul secției filologice nu am întrunit suficiente adeziuni, m-am simțit foarte ușurat și am înțeles că așa trebuia să fie. A nu fi academician (sau orice altceva în afară de ceea ce sunt cu adevărat: un om care scrie) mi se pare un strop de libertate în plus, pe care știu să îl prețuiesc”, se arată pe pagina de Facebook a eseistului român.

Citește și
cristian danilet
Mircea Cărtărescu: Excluderea lui Cristi Danileţ din magistratură este una dintre cele mai mari mizerii din ultimii ani
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Membrii Secției de Filologie și Literatură au votat în urmă cu o lună două noi propuneri pentru un loc în Academie, însă Mircea Cărtărescu nu s-a numărat printre acestea, potrivit edupedu.ro. A fost votată, în schimb, ca propunere „pe locul scriitorilor și criticilor” o altă personalitate culturală, Gabriela Adameșteanu.

Reamintim că în anul 2016, Cărtărescu a criticat modul în care sunt acceptați noii membri în Academia Română.

„Aflu că patriarhii României culturale, Neagu Djuvara și Mihai Șora, nu sunt academicieni. Cum nu sunt nici Gabriel Liiceanu și Andrei Pleșu. Atunci cine, Doamne iartă-mă, e în Academie? Cine-a făcut primirile în ultimii 25 de ani și pe ce criterii? Nu cumva cineva a lăsat să intre în acest for toată intelighenția pesedistă, naționalistă și anti-occidentală? Mă-ntreb și eu așa. până La urmă, cine controlează Academia Română?”, a scris Cărtărescu într-o postare pe Facebook, conform sursei citate.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Academia Română ar fi refuzat să îl accepte pe Mircea Cărtărescu în rândurile sale. Scriitorul a primit doar două voturi
Academia Română ar fi refuzat să îl accepte pe Mircea Cărtărescu în rândurile sale. Scriitorul a primit doar două voturi

Academia Română ar fi respins o cerere ca scriitorul Mircea Cărtărescu să devină membru, potrivit unor surse citate de Aktual24.ro.

Mircea Cărtărescu: Excluderea lui Cristi Danileţ din magistratură este una dintre cele mai mari mizerii din ultimii ani
Mircea Cărtărescu: Excluderea lui Cristi Danileţ din magistratură este una dintre cele mai mari mizerii din ultimii ani

Scriitorul Mircea Cărtărescu afirmă că excluderea judecătorului Cristi Danileţ din magistratură este ”una dintre cele mai mari mizerii din ultimii ani”, argumentând că acesta simboliza ” justiţia cinstită, inteligentă, nesubordonată politic ”.

Mircea Cărtărescu, printre favoriții caselor de pariuri pentru Nobelul în Literatură
Mircea Cărtărescu, printre favoriții caselor de pariuri pentru Nobelul în Literatură

Scriitorul român Mircea Cărtărescu se află printre favoriții caselor de pariuri în ceea ce privește acordarea acordarea Premiului Nobel pentru Literatură, conform presei externe.

Mircea Cărtărescu: „În România sunt 50 de mii de cititori”. Cum s-a tratat cu ajutorul poeziei de depresia post-Covid
Mircea Cărtărescu: „În România sunt 50 de mii de cititori”. Cum s-a tratat cu ajutorul poeziei de depresia post-Covid

Mircea Cărtărescu spune că a trecut printr-o perioadă extrem de grea după ce s-a infectat cu Covid, un adevărat infern. A avut depresie, iar ca să treacă de această stare sufletească dificilă a reînceput să scrie poezie deși își ”agățase lira în cui”.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.