Brexit: Ieşirea din UE fără un acord se va face numai cu consimţământul parlamentului, a promis May

×
Codul embed a fost copiat

Regatul Unit va ieşi din Uniunea Europeană fără un acord pe 29 martie numai dacă parlamentul britanic îşi va da consimţământul, a anunţat marţi, în faţa Camerei Comunelor, premierul Theresa May, transmite Reuters.

''Regatul Unit va ieşi (din UE) pe 29 martie fără un acord numai cu consimţământul explicit al Camerei Comunelor'', a dat asigurări şefa executivului britanic.

Ea le-a promis parlamentarilor că, în cazul în care până pe 12 martie nu aprobă un acord revizuit privind Brexitul - dacă s-ar ajunge la un astfel de acord cu UE -, le va cere să se pronunţe prin vot asupra unei ieşiri din UE fără acord.

Dacă deputaţii Camerei Comunelor resping un Brexit fără acord, atunci pe 14 martie se va desfăşura un alt vot pentru o ''extindere scurtă, limitată'' a perioadei de negociere prevăzute de articolului 50 din Tratatul UE dincolo de data de 29 martie.

Totuşi, Theresa May a adăugat că o asemenea amânare a Brexitului nu trebuie să meargă mai departe de sfârşitul lunii iunie şi că trebuie să se apeleze la ea doar o singură dată.

Citește și
Theresa May
Telegraph: Theresa May vrea să ceară UE să amâne Brexit cu două luni
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Cum se va zbura către și dinspre Londra, după Brexit. Decizia statelor UE
Cum se va zbura către și dinspre Londra, după Brexit. Decizia statelor UE

Regulamentul se aplică din ziua următoare celei în care tratatele încetează să se mai aplice în cazul Regatului Unit în temeiul articolului 50 alineatul (3) din Tratatul privind Uniunea Europeana.

Telegraph: Theresa May vrea să ceară UE să amâne Brexit cu două luni
Telegraph: Theresa May vrea să ceară UE să amâne Brexit cu două luni

Premierul britanic, Theresa May, are în vedere un plan conform căruia ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană ar fi amânată cu până la două luni, scrie duminică Telegraph.

Trei miniştri de la Londra cer amânarea Brexit.
Trei miniştri de la Londra cer amânarea Brexit. "Ar putea duce la ruperea Regatului Unit"

Greg Clark, Amber Rudd şi David Gauke se opune ieşirii din UE fără acord şi cer o amânare.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.