Primarii migratori, ademeniți cu bani de la Guvern sau de la Consiliul Județean. Ciolacu: „Trebuie să ne asumăm”

×
Codul embed a fost copiat

Ademeniți cu bani de la guvern sau de la consiliul județean, zeci de primari din toată țara lasă deoparte principiile și își schimbă carnetul de partid.

Numai în sudul țării, în Olt și Vâlcea, social-democrații au racolat 21 de primari, majoritatea liberali. Dar și liberalii se laudă cu achiziții noi. Între timp, AUR a luat în Moldova 12 primari de la alte partide, iar USR și-a pierdut aproape jumătate dintre edili.

În sudul țării, în județele Olt și Vâlcea, liberalii spun că doar primarul orașului Scornicești ar putea să mai rămână la ei în partid până la alegerile locale. Oficial, 16 primari PNL, 4 de la partidul ecologist și unul de la partidul lui Victor Ponta au trecut până acum la social-democrați.

Constantin Rădulescu, președinte CJ Vâlcea: „Acesta nu este numărul total al primarilor liberali care vin alături de mine și de PSD. În zilele următoare vor veni alți colegi să se alăture”

Marius Oprescu, președinte Consiliul Județean Olt: „Nu a fost o treabă de convingere, nu am încercat să-i ademenim cu nimic, ei și-au exprimat intenția de a veni către noi”

Citește și
primarita
Despre a fi primar, cu Iulia Stănilă, din Șpring-Alba: Să lucrezi pe jumătate din fostul salariu ca să dezvolți o comunitate
Scene incredibile la sediul PSD. Gestul lui Ciolacu atunci când Firea își face apariția

Liberalii se confruntă chiar în aceste zile cu un scandal în partid pe tema migrării. Președintele Consiliului Județean Timiș, Alin Nica, se gândește să treacă la partidul lui Ludovic Orban, după ce colegii i-au cerut să nu mai candideze pentru un mandat în favoarea candidatului PSD.

Alin Nica, președinte Consiliul Județean Timiș: „Din punct de vedere politic, proiectul de dreapta trebuie să continue în Timiș”

În județul Alba, șase primari au schimbat barca.

USR a avut în 2020 41 de primari, iar între timp au pierdut 19, cei mai mulți alegând să treacă la PNL. Partidul lui George Simion a câștigat în ultimele luni 12 aleși, cei mai mulți veniți de la PMP, ALDE sau PRO România.

George Simion, președinte AUR: „În teritoriu, merg primarii de la PNL la PSD și invers, în funcție de interese, de cine e la guvernare”

Aflați acum la putere, social-democrații combat traseismul politic doar declarativ.

Marcel Ciolacu, președinte PSD: „Întotdeauna, înainte de alegeri am avut astfel de lucruri. Trebuie să ne asumăm înainte de alegeri din ce partid facem parte și să oprim această migrație, care nu-i sănătoasă pentru niciuna dintre părți”.

Septimius Pârv, specialist în buna guvernare Expertforum: „Am văzut filiale întregi, vom avea o cifră exactă când se vor finaliza candidaturile pentru locale”

Prevederea prin care primarii pot trece de la un partid la altul fără să își piardă mandatele se regăsește în ordonanța privind comasarea alegerilor. În perioada 9 aprilie - 9 iunie, primarii ar urma să aibă 60 de zile la dispoziţie pentru a schimba partidele fără să îşi piardă mandatele, de aceea specialiștii cred că atunci vor pleca sute de primari de la un partid la altul.

Articol recomandat de sport.ro
Eroarea comisă de Gigi Becali la alegerile locale: "M-am încurcat, am anulat votul"
Eroarea comisă de Gigi Becali la alegerile locale: "M-am încurcat, am anulat votul"
Citește și...
Politicienii români sunt sub lumina reflectoarelor anul acesta. Alegerile locale din 2024 seamănă cu un concurs de talente
Politicienii români sunt sub lumina reflectoarelor anul acesta. Alegerile locale din 2024 seamănă cu un concurs de talente

Dincolo de mesajele politice, alegerile locale din acest an vor fi și un concurs de talente. Cântareți de muzică populară și rock, actori și sportivi vor să ajungă primari, președinți de consilii județene sau consilieri.  

Despre a fi primar, cu Iulia Stănilă, din Șpring-Alba: Să lucrezi pe jumătate din fostul salariu ca să dezvolți o comunitate
Despre a fi primar, cu Iulia Stănilă, din Șpring-Alba: Să lucrezi pe jumătate din fostul salariu ca să dezvolți o comunitate

A lăsat Capitala și un salariu bun pentru a-și scoate satul din noroaie. Este povestea Iuliei Stănilă, unul dintre cei mai tineri primari din România.

Ca să nu-i supere pe primari înainte de alegeri, Guvernul PSD-PNL a adoptat noile măsuri fiscale fără multe articole
Ca să nu-i supere pe primari înainte de alegeri, Guvernul PSD-PNL a adoptat noile măsuri fiscale fără multe articole

Ca să nu-și supere primarii înaintea alegerilor, politicienii au adoptat modificările fiscale fără multe dintre articolele care i-ar fi deranjat pe aleșii locali.

Patru primari PSD din judeţul Gorj au trecut la PNL. Cum au justificat decizia
Patru primari PSD din judeţul Gorj au trecut la PNL. Cum au justificat decizia

Patru primari PSD din judeţul Gorj au trecut luni la PNL și vor să candideze din partea liberalilor la alegerile locale care vor avea loc anul următor.

Sporurile bugetarilor vor fi plafonate la 20%. Salarii modificate pentru angajații din primării și din consiliile județene
Sporurile bugetarilor vor fi plafonate la 20%. Salarii modificate pentru angajații din primării și din consiliile județene

Toți angajații din primării și consilii județene vor avea salariile modificate, potrivit noii legi a salarizării. Ele nu vor mai fi stabilite de primari și de șefii de consilii județene, ca în prezent.

Recomandări
Europarlamentare 2024. Rezultate provizorii BEC: PSD-PNL 48,7%, AUR 14,95%, Dreapta Unită 8,61%
Europarlamentare 2024. Rezultate provizorii BEC: PSD-PNL 48,7%, AUR 14,95%, Dreapta Unită 8,61%

Alianţa electorală PSD-PNL a obţinut 48,70% din voturile exprimate la alegerile europarlamentare, Alianţa AUR 14,95%, iar Alianţa Dreapta Unită 8,61%, conform datelor provizorii furnizate, luni seara, de Biroul Electoral Central.

România se face din nou roșie pe hartă, după alegerile locale din 9 iunie. Cristian Pîrvulescu: ”PSD e partid dominant”
România se face din nou roșie pe hartă, după alegerile locale din 9 iunie. Cristian Pîrvulescu: ”PSD e partid dominant”

Partidul Social Democrat este câștigătorul principal al alegerilor locale și europarlamentare care au avut loc duminică, 9 iunie 2024. Aceasta este concluzia politologului Cristian Pîrvulescu, invitat la Știrile Pro TV de la ora 19:00.  

Rezultate parţiale mandate primari: PSD - 53,24%; PNL - 34,69%; UDMR - 6,81%
Rezultate parţiale mandate primari: PSD - 53,24%; PNL - 34,69%; UDMR - 6,81%

Partidul Social Democrat a obţinut 53,24% din totalul mandatelor de primar, în timp ce Partidul Naţional Liberal - 34,69% din mandate, iar Uniunea Democrată Maghiară din România - 6,81%, potrivit rezultatelor parţiale prezentate luni de BEC.