Nicușor Dan și-a depus oficial candidatura pentru un nou mandat la Primăria Capitalei. Piedone: ”Nu mă retrag și nu negociez”

×
Codul embed a fost copiat

Cursa pentru Primăria Generală a Capitalei intră în linie dreaptă. Primarul în funcție, Nicușor Dan, și-a depus oficial candidatura pentru încă cinci ani de mandat și a cerut sprijinul ca să aibă de partea sa și Consiliul General.

Între timp, principalul său contracandidat, conform sondajelor, Cristian Popescu Piedone, a anunțat că nu are de gând să se retragă, așa cum i-au cerut cei de la PSD.

Într-una dintre puținele acțiuni în care s-a afișat alături de partidele de dreapta care îl susțin, Nicușor Dan și-a depus listele cu semnăturile susținătorilor și a anunțat care îi sunt obiectivele pentru un nou mandat.

Nicușor Dan, primarul general al Capitalei: ”După foarte foarte mulţi ani de dezinteres, de liste de investiţii care s-au dus de multe ori în borduri şi panseluţe, e o cale lungă care este înaintea noastră. Poate lucrul cel mai important din campania asta: dincolo de şosele, conducte şi toate cele care ţin de viaţa concretă a bucureştenilor, va fi o luptă de valori, va fi o luptă între oameni care doresc pur şi simplu respectarea legii, care doresc pur şi simplu funcţionarea instituţiilor, care doresc o justiţie corectă şi clanuri care s-au învăţat să sugă de la bugetul statului”.

Pe de altă parte, Cristian Popescu Piedone a ținut să răspundă apelului făcut de liderul PSD, Marcel Ciolacu, care îi sugera să se alăture echipei de la primăria Sectorului 5 și să renunțe astfel la cursa pentru primăria generală a Capitalei.

Citește și
nicusor dan
Nicușor Dan: „Nu am dovezi că mafia imobiliară plătește adversarii mei, însă vor fi fericiți să lucreze cu oricare dintre ei”
Scene incredibile la sediul PSD. Gestul lui Ciolacu atunci când Firea își face apariția

Cristian Popescu Piedone: ”Nu mă retrag și nu negociez cu nimeni, nu m-a sunat și nu sun pe nimeni. Dacă azi am zis că închei subiectul, închei subiectul, cred că sunt singurul candidat care de la început și până în prezent mi-am menținut verticalitatea, ce am spus aia am făcut.”

Decizia vine într-un moment în care social-democrații mai au de rezolvat o problemă cauzată de ruperea alianței cu liberalii la București.

O parte dintre primarii lor și-au depus candidaturile la birourile electorale în numele alianței, iar acum trebuie să strângă din nou semnături și să depună iarăși actele.

Articol recomandat de sport.ro
Eroarea comisă de Gigi Becali la alegerile locale: "M-am încurcat, am anulat votul"
Eroarea comisă de Gigi Becali la alegerile locale: "M-am încurcat, am anulat votul"
Citește și...
VIDEO. Ce a răspuns Nicușor Dan, candidat la Primăria Capitalei, întrebat dacă are ”vreun gând spre președinția” României
VIDEO. Ce a răspuns Nicușor Dan, candidat la Primăria Capitalei, întrebat dacă are ”vreun gând spre președinția” României

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, spune că nu își dorește nimic altceva, în acest moment, decât un nou mandat în fruntea Bucureștiului și că exclude o eventuală candidatură a sa la președinția României pe viitor.

Nicușor Dan: „Nu am dovezi că mafia imobiliară plătește adversarii mei, însă vor fi fericiți să lucreze cu oricare dintre ei”
Nicușor Dan: „Nu am dovezi că mafia imobiliară plătește adversarii mei, însă vor fi fericiți să lucreze cu oricare dintre ei”

Primarul Capitalei în exercițiu, Nicușor Dan, a vorbit, în cadrul unui interviu difuzat exclusiv online pe www.stirileprotv.ro, despre posibila legătură dintre mafia imobiliară și contracandidații săi. Reacția Gabrielei Firea a venit la scurt timp.

Cum răspunde Nicușor Dan la acuzațiile lui Piedone, că face ”blat politic” cu PSD-PNL: ”E o prostie. Nu e niciun blat”
Cum răspunde Nicușor Dan la acuzațiile lui Piedone, că face ”blat politic” cu PSD-PNL: ”E o prostie. Nu e niciun blat”

Nicușor Dan - candidat independent la Primăria Capitalei, susținut de Alianța Dreapta Unită (USR, PMP, Forța Dreptei) - nu exclude faptul ca Popescu Piedone, principalul său contracandidat, după cum crede chiar el, să se retragă din cursa electorală.

INTERVIU. Cum a urmărit Nicușor Dan seara în care Cîrstoiu a fost eliminat de PSD-PNL: ”M-am jucat cu copiii și m-am culcat”
INTERVIU. Cum a urmărit Nicușor Dan seara în care Cîrstoiu a fost eliminat de PSD-PNL: ”M-am jucat cu copiii și m-am culcat”

Primarul general Nicușor Dan nu a mai avut răbdare să stea până la finalul negocierilor PSD-PNL în seara zilei de luni, în care Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au decis soarta candidatului Cătălin Cîrstoiu, așa că s-a jucat cu copiii și ... s-a culcat.

Prima reacție a lui Nicușor Dan, după ce a aflat de Firea: ”Într-o societate normală .. nu ar mai trebui să deschidă gura”
Prima reacție a lui Nicușor Dan, după ce a aflat de Firea: ”Într-o societate normală .. nu ar mai trebui să deschidă gura”

Primarul general Nicuşor Dan este de părere că bătălia electorală pentru câștigarea Primăriei Capitalei în 2024 se va da între el şi Cristian Popescu Piedone.

Recomandări
România se face din nou roșie pe hartă, după alegerile locale din 9 iunie. Cristian Pîrvulescu: ”PSD e partid dominant”
România se face din nou roșie pe hartă, după alegerile locale din 9 iunie. Cristian Pîrvulescu: ”PSD e partid dominant”

Partidul Social Democrat este câștigătorul principal al alegerilor locale și europarlamentare care au avut loc duminică, 9 iunie 2024. Aceasta este concluzia politologului Cristian Pîrvulescu, invitat la Știrile Pro TV de la ora 19:00.  

Cine ne va reprezenta în Parlamentul European. Pe cine au trimis românii la Bruxelles
Cine ne va reprezenta în Parlamentul European. Pe cine au trimis românii la Bruxelles

Rezultatele preliminare la alegerile europarlamentare ne arată că România trimite 33 de politicieni la Bruxelles.  

Rezultate alegeri locale și europarlamentare 2024. Cine a câștigat marile orașe. BEC a anunțat rezultate parțiale
Rezultate alegeri locale și europarlamentare 2024. Cine a câștigat marile orașe. BEC a anunțat rezultate parțiale

Rezultatele oficiale parțiale ale alegerilor locale și europarlamentare din 2024 arată că românii îi păstrează în funcție pe majoritatea primarilor și trimit la Bruxelles politicieni din PSD, PNL, AUR și Alianţa Dreapta Unită.