Ce ar fi cerut vehement Cătălin Cîrstoiu în ședința coaliției care l-a „descalificat” din cursă. Informații din culise

×
Codul embed a fost copiat

După 15 ore de discuții, liderii PNL și PSD au renunțat la candidatul comun Cătălin Cîrstoiu pentru Primăria Generală a Capitalei. Cătălin Cîrstoiu nu a vrut să renunțe, ba chiar ar fi cerut și garanții.

Cele două formațiuni au decis că vor merge cu propriii candidați la București - respectiv Sebastian Burduja din partea PNL și Gabriela Firea, la PSD.

Ședința a început luni de dimineață, la ora 09:00 și s-a terminat în noaptea de luni spre marți, după ora 01:00.

Pe parcursul întregii zile liderii PNL și PSD au discutat despre care ar fi cea mai potrivită soluție pentru Capitală.  Medicul Cătălin Cîrstoiu era evident că nu mai este dorit pentru a reprezenta cele două formațiuni în cursa pentru București. El a participat la discuțiile din interiorul coaliției, de la ora 18:00 până spre miezul nopții. I s-a cerut să se retragă, iar Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă l-au luat deoparte și au avut o discuție separată și i-au cerut să se retragă, însă acesta ar fi refuzat în continuare.

Medicul ar fi cerut garanții că nu va fi îndepărtat din funcția de manager a Spitalului Universitar, susțin surse politice. Ba mai mult, că ar putea să fie luat în calcul pentru o viitoare funcție de ministru al Sănătății. În acești termeni s-au despărțit liderii PNL și PSD de Cătălin Cîrstoiu, fără să avem până la această oră o decizie anunțată oficial de cei doi lideri, așa cum am văzut că a fost momentul lansării candidaturii lui Cătălin Cîrstoiu.

Citește și
Marcel Ciolacu
Marcel Ciolacu îi cere lui Cătălin Cîrstoiu să ţină o conferinţă de presă. „Nu vom putea merge înainte”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Varianta pe care au insistat liberalii a fost, cel puțin pentru moment, să aibă candidați separați PNL și PSD, iar Marcel Ciolacu, potrivit unor surse, nu ar fi venit cu o altă variantă. Social-democrații au încercat pe parcursul zilei de ieri să impună susținere pentru primarul de la Sectorul 5, Cristian Popescu Piedone. Liberalii au exclus această variantă. Au fost foarte multe discuții, fără să aibă vreuna dintre părți o soluție concretă, un alt candidat independent cu care să meargă mai departe.

Așa s-a ajuns ca cele două formațiuni să susțină fiecare câte un candidat separa: respectiv PSD-ul să meargă cu varianta Gabriela Firea, cea care fusese vehiculată pentru a reprezenta partidul în alegerile pentru Primăria Generală a Capitalei, iar liberalii să meargă cu liderul PNL București, cu ministrul Sebastian Burduja.

În acest moment există și consecințe ale acestei bâlbâieli în privința desemnării candidatului pentru Capitală. În rândul social-democraților, îndeosebi, sunt foarte multe nemulțumiri legate de modul în care conducerea de partid a ales să procedeze. Lui Marcel Ciolacu i se reproșează faptul că nu s-a orientat mai bine, că nu a avut o soluție de rezervă și mai ales că, înainte de a-l nominaliza pe medicul Cătălin Cîrstoiu, nu a făcut o analiză mai bună a activității acestuia. Cel puțin în fața camerelor de luat vederi, liderii de la PNL și PSD susțin că a fost o decizie comună, că nu e cazul deocamdată să cerem socoteală, dar, cu siguranță cum am văzut în istoria celor două formațiuni, după alegerile din 9 iunie se vor lua decizii și în privința conducerii de partid.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Surse: Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă nu l-ar mai dori pe Cătălin Cîrstoiu candidat al PSD-PNL la Primăria Capitalei
Surse: Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă nu l-ar mai dori pe Cătălin Cîrstoiu candidat al PSD-PNL la Primăria Capitalei

Liderii PSD-PNL s-au reunit, luni dimineață, pentru a decide dacă medicul Cătălin Cîrstoiu rămâne candidatul acestei alianțe la Primăria Capitalei, în urma acuzaţiilor privind incompatibilitatea sa.

Marcel Ciolacu îi cere lui Cătălin Cîrstoiu să ţină o conferinţă de presă. „Nu vom putea merge înainte”
Marcel Ciolacu îi cere lui Cătălin Cîrstoiu să ţină o conferinţă de presă. „Nu vom putea merge înainte”

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, vineri, că până când doctorul Cîrstoiu nu va explica toate aspectele apărute în spaţiul public, dânsul nu poate merge înainte ca fiind candidat al coaliţiei.

PSD începe delimitarea de Cătălin Cîrstoiu, iar electoratul se orientează spre Piedone, spune Nicușor Dan
PSD începe delimitarea de Cătălin Cîrstoiu, iar electoratul se orientează spre Piedone, spune Nicușor Dan

PSD începe să se delimiteze de Cătălin Cîrstoiu, spune contracandidatul său, actual primar general Nicușor Dan, iar acest lucru corespunde cu orientarea electoratului PSD "către Cristian Popescu Piedone".

Coaliția PSD-PNL merge mai departe cu Cătălin Cîrstoiu la Primăria Capitalei. Când își va depune candidatura
Coaliția PSD-PNL merge mai departe cu Cătălin Cîrstoiu la Primăria Capitalei. Când își va depune candidatura

Depunerea candidaturii lui Cătălin Cîrstoiu la Primăria Capitalei ar urma să aibă loc lunea viitoare, a decis coaliţia PSD-PNL în şedinţa de luni, potrivit unor surse politice.

Ce spune liderul PNL Rareş Bogdan despre o posibilă retragere a lui Cătălin Cîrstoiu din cursa pentru Primăria Capitalei
Ce spune liderul PNL Rareş Bogdan despre o posibilă retragere a lui Cătălin Cîrstoiu din cursa pentru Primăria Capitalei

Prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, a fost întrebat luni, înainte de şedinţa coaliţiei, despre o posibilă retragere a lui Cătălin Cîrstoiu din cursa pentru Primăria Capitalei.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.