(P) De ce Feteasca Neagră este unul dintre cele mai apreciate soiuri de viță-de-vie românești?

feteasca neagra

Îți plac vinurile roșii? Atunci cu siguranță ai încercat măcar o dată un vin produs din soiul de viță-de-vie Feteasca Neagră. Acesta este cunoscut din timpurile dacice, fiind unul dintre cele mai vechi din Europa.

Din acest soi cultivat în România și Republica Moldova se produc vinuri roșii de calitate superioară, pe care cu siguranță ai avut ocazia să le încerci.

Numit și "Poama feței neagră" sau "Păsăreasca Neagră", acesta este un soi de viță-de-vie apreciat pentru că este rezistent la ger și secetă, iar vinul rezultat are o culoare intensă roșie și o aromă complexă similară cu cea a murelor, coacăzelor și a prunelor uscate. Strugurii Feteasca Neagră au boabe sferice, de dimensiuni mici și miez zemos, iar maturarea lor începe din luna septembrie.

Din acest soi de struguri se obțin, bineînțeles, vinurile roșii, dar și cele roze, cu diverse arome. Odată cu trecerea timpului, vinul Feteasca Neagra devine mai aromat și capătă o aciditate bună, un gust consistent și un conținut de alcool de 12-13% vol. De asemenea, trebuie să știi că vinurile produse din acest soi pot fi seci, demiseci sau dulci.

Principalele regiuni viticole din țara noastră se află în Dealurile Moldovei, Colinele Dobrogei, Dealurile Munteniei și Olteniei, Crișana, Maramureș și Banat. Acest sortiment de vin poate fi învechit în butoaie de lemn și face parte din gama celor mai premiate vinuri roșii din România.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Temperatura optimă de servire

Pentru a te bucura de o experiență desăvârșită atunci când savurezi acest vin, este important să știi la ce temperatură să îl servești. Ei bine, este indicat ca vinul roșu să fie servit la o temperatură de 18 grade Celsius, iar vinul roze la 12-14 grade Celsius. Dacă vei ține cont de acest sfat, te vei bucura de un gust mai bogat al vinului pe care îl consumi.

Pont: dacă ai uitat să răcești vinul, poți folosi un prosop umed pentru a înfășura sticla, iar apoi o poți așeza timp de 10-15 minute în frigider. Vinul se va răci într-un timp mai scurt decât în mod normal, iar astfel te vei putea bucura de aroma lui din plin.

Cum îl asociezi culinar?

Dacă ai achiziționat un vin Feteasca Neagră corpolent cu arome de fructe de pădure, îl poți savura alături de preparate pe bază de carne de vită, miel, rață și vânat. În schimb, în cazul în care ai ales un vin tânăr, îl poți asocia cu paste, brânzeturi fine sau cocoș la cuptor. Mai multe despre asocierile culinare ale vinurilor poți afla din rubrica de pe site-ul Beicevrei.ro.

De ce să-l comanzi online?

Spre deosebire de magazinele fizice, cele online au o gamă mai diversificată de băuturi alcoolice, așa că vei putea încerca mai multe sortimente. De exemplu, pe Beicevrei.ro vei găsi vinuri roșii Feteasca Neagră produse de multe crame cunoscute la prețuri pentru toate buzunarele. Magazinele online adaugă diverse oferte la produse, așa că te vei bucura de prețuri avantajoase.

În plus, dacă vei alege Beicevrei.ro, vei beneficia de livrare rapidă și gratuită la orice comandă efectuată în București și Județul Ilfov. Pentru celelalte orașe din România, transportul este gratuit la comenzile care depășesc 200 de Lei.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani

Acest articol este un material publicitar al cărui conținut a fost realizat în mod independent de o terță parte, fără răspunderea editorială şi sub supravegherea PRO TV S.R.L.

Citește și...
(P) Rolul unui invertor Huawei SUN2000 5KTL L1 într-un sistem fotovoltaic!
(P) Rolul unui invertor Huawei SUN2000 5KTL L1 într-un sistem fotovoltaic!

Într-o lume în care energia verde devine din ce în ce mai importantă, sistemele fotovoltaice câștigă popularitate datorită beneficiilor lor ecologice și economice.

(P) Vinul Jidvei susține arta românească la un eveniment cinematografic de prestigiu
(P) Vinul Jidvei susține arta românească la un eveniment cinematografic de prestigiu

Suntem deosebit de onorați de a fi alături de regizorul Tudor Giurgiu și de echipa sa, la prezentarea filmului NASTY la cea de-a 77-a ediție a prestigiosului Festival Internațional de Film de la Cannes.

(P) Drumul către noi standarde naționale de calitate pentru îngrijirea oncologică la Romanian Healthcare Conference & Expo
(P) Drumul către noi standarde naționale de calitate pentru îngrijirea oncologică la Romanian Healthcare Conference & Expo

Potrivit Uniunii Europene, unul din șase decese din România este cauzat de afecțiuni oncologice. Deși incidența locală a cancerului este sub media UE, mortalitatea este cu 7% peste medie, cu o tendință de creștere constantă în ultimii 10 ani.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.